Mircea Cărtărescu

Îmi exprim şi eu aici solidaritatea cu intelectualii care au luat recent (pe blogul personal, sau/şi în presă) apărarea lui Mircea Cărtărescu, implicat într-o campanie de denigrare care vizează mai mult decât atât, şi anume activitatea ICR- ului pe perioada mandatului lui H.-R. Patapievici. Printre ei: Radu Pavel Gheo, Apel la decenţă. Solidaritate cu Mircea Cărtărescu, Radu Vancu, Mircea Cărtărescu. Un exerciţiu de solidaritate, Mihaela Ursa, Sper că am cheltuit enorm cu Cărtărescu, Raul Popescu, Cazul Mircea Cărtărescu (II).

Mircea Cărtărescu este printre cei mai buni scriitori români de după 1990 şi unul dintre cei mai cunoscuţi (şi premiaţi) scriitori români în afara graniţelor ţării, iar faptul că se află de ani buni pe lista autorilor nominalizaţi la Premiul Nobel este, pentru noi, aşa cum s-a spus, o onoare, un motiv de mândrie. E foarte bine că s-au cheltuit banii aceia cu traducerea şi promovarea cărţilor lui în străinătate – în condiţiile în care, la noi, banii se duc adesea te miri unde, şi în orice caz nu în cultură. Imaginea lui Mircea Cărtărescu în afara ţării ne aduce nouă cele mai mari foloase.

Opţiunile lui politice nu ar trebui să aibă legătură cu valoarea cărţilor sale, Levantul, Nostalgia, Orbitor – cărţi care fac parte din orice canon literar postdecembrist.

În fond, politică e şi de o parte şi de alta, în vechea şi noua conducere a ICR-ului, chiar dacă de sens opus. Important e ce s-a făcut şi ce se va face pentru cultura română în afara ţării, sub o guvernare politică sau alta. Deocamdată, ceea ce propune noua echipă ICR condusă de dl Andrei Marga e mai mult decât dezamăgitor, descurajant, neliniştitor.