De weekend

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) Iaşi – 2013

„Sînt convins că vom avea săli pline“

Interviu cu Dan LUNGU, managerul Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) Iaşi – 2013

 

În perioada 23-27 octombrie 2013 va avea loc la Iaşi prima ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT), un festival care-şi propune să fie cel mai mare de acest tip din Europa de Est. Alături de importanţi scriitori români vor veni la Iaşi personalităţi precum Herta Müller (Germania), Andrei Kurkov (Ucraina), Attila Bartis (Ungaria), Jean Mattern (Franţa), Jan Koneffke (Austria). Am stat de vorbă, în avanpremieră, cu scriitorul Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române din Iaşi şi managerul FILIT.

În comunicatul de presă se spune că „FILIT este cel mai mare Festival Internaţional de Literatură şi Traducere din Europa de Est“. Cum v-aţi hotărît – în calitate de manager al Festivalului – să organizaţi un festival de o asemenea anvergură şi cum aţi reuşit să obţineţi sprijinul financiar (pentru un festival cu peste 100 de invitaţi internaţionali)?
Ideea unui festival literar internaţional şi profesionist la Iaşi este veche, a tot fost vehiculată în discuţii private sau în dezbateri publice, însă nu s-a ivit niciodată un moment prielnic concretizării. Cu ocazia venirii mele ca director al Muzeului Literaturii Române din Iaşi, am deschis subiectul faţă de preşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei. Sensibilitatea acestuia pentru cultură o cunosc nu de ieri, de azi, ci de pe vremea Clubului 8. Speram să obţin sprijinul pentru un festival mic, poate chiar mediu, dar bine făcut, aşa cum sînt multe în Europa. Reacţia lui Cristian Adomniţei a fost pe moment năucitoare, însă am priceput repede  raţiunea. Nu e interesant un festival mic, a spus el, ci unul mare, poate cel mai mare din Europa de Est, altfel sînt bani risipiţi. În principiu, i-am împărtăşit viziunea, dar am fost sceptic în privinţa aprobării bugetului, pentru că un festival de o asemenea talie are nevoie de o finanţare pe măsură, una concretă şi nu vorbe atît de dragi politicienilor. Ei bine, în cele din urmă a fost şi buget! Cred că Iaşul merită un asemenea proiect şi, veţi vedea, în timp vor fi atrase beneficii imense pentru oraş.

Pe site-ul Festivalului vorbiţi despre o „descentralizare a vieţii literare româneşti şi intrarea într-un dialog european la nivel regional“, iar unul dintre colegii dvs. de echipă, scriitorul şi editorul Lucian Dan Teodorovici, declară tot acolo: „Văd literatura română într-un moment de graţie. Şi, poate să-mi spună oricine orice, o să cred cu tărie asta şi-n continuare. Este perioada în care literatura română tocmai se apropie de o sincronizare cu ce se scrie în alte părţi ale lumii. Iar asta, cu regret o spun, nu prea s-a întîmplat pînă acum în istoria literaturii noastre“. Mizaţi, aşadar, dvs., ca şi Lucian Dan Teodorovici, pe propria experienţă de scriitor tradus şi participant la diverse evenimente şi festivaluri europene (internaţionale) şi pe imaginea pe care v-aţi format-o în privinţa literaturii care se scrie în Occident?
Desigur, mizez şi pe asta, căci am văzut concepte de eveniment foarte diferite, dar nu numai pe asta, lucrurile sînt mai complicate. În primul rînd, pornesc de la un sentiment personal de încredere în acest proiect: e un moment bun, un context favorabil şi o echipă care îl poate duce la capăt. Cert este că nu aş fi pornit în această aventură dacă nu i-aş fi avut alături pe Florin Lăzărescu şi Lucian Teodorovici, pe care contez nu doar din perspectiva experienţei lor internaţionale, deloc de neglijat, ci şi a caracterului: sînt oameni cu care poţi străbate deşertul, poţi traversa jungla. Cine are exerciţiul lucrului în echipă ştie despre ce vorbesc. Alături de ei, s-au adunat oameni unul şi unul: Corina Bernic, Mădălina Cocea, Dan Daia, Oana Filip, Amelia Gheorghiţă, Bianca Grigoriu, Florin Irimia, George Onofrei şi Luiza Vasiliu. E o echipă competentă, care nu vine din senin, ci s-a format într-un anumit context cultural şi profesional. Am constatat cu plăcută surprindere că Iaşiul începe să aibă resurse umane valoroase pe comunicare, management şi marketing cultural. O asemenea echipă ar fi fost imposibilă acum zece ani, aşa cum un festival de ambiţiile FILIT-ului n-ar fi fost nici el posibil. Printre altele, de aceea spun că e un moment potrivit, un contextul favorabil la care a contribuit deja pomenitul Club 8, revista Timpul şi, mai ales, existenţa Editurii Polirom sau activitatea Institutului Cultural Român din perioada Patapievici, ale cărui programe pentru finanţarea traducerilor şi formarea traducătorilor inspiră în mod direct componenta FILIT-ului dedicată traducerii.

Am sentimentul că lucrurile s-au copt pe îndelete şi că Iaşiul este într-o creştere vertiginoasă de vizibilitate culturală. Pariul său trebuie să fie dialogul cu Europa, şi nu concurenţa provincială sau răfuiala cu centrul.

La FILIT vin scriitori – străini şi români –, prozatori şi poeţi, traducători şi editori (aveţi deja o listă destul de lungă de scriitori care au confirmat participarea). Eveni­mentele la care participă aceştia se vor desfăşura pe secţiuni separate? Cum vă gîndiţi să „armonizaţi“ toate aceste categorii?
Cred că ar trebui să plecăm de la logica festivalului. Pe de o parte încearcă să pună în dialog componentele principale ale lumii literare (scriitori, editori, critici literari, jurnalişti culturali, traducători, cititori), iar pe de altă parte îşi propune să contribuie la promovarea scriitorilor şi literaturii româneşti în străinătate. În primul caz este vorba de dialoguri profesionale şi discuţii cu publicul, iar în cel de al doilea, de cunoaştere reciprocă şi socializare literară. Toate evenimentele răspund unuia dintre obiectivele noastre. Uneori vom fi nevoiţi să gîndim întîlnirile în termeni strict profesionali, alteori în ecuaţia grupului de interese comune sau a „publicului larg“. Ele sînt compatibile, fiindcă fac parte din aceeaşi lume literară, văzută din perspective diferite.

O întrebare legată de participanţi. Pe ce criterii aţi selecţionat autorii (traducătorii, editorii)? Şi încă ceva: directorii de festivaluri europene care vor veni – Hans Ruprecht, Ullrich Schreiber – vă vor vorbi despre experienţa lor în organizarea de festivaluri?
Autorii străini sînt selectaţi deopotrivă după criteriul valorii literare şi al accesibilităţii în limba română, astfel încît întîlnirea cu publicul să capete sens. Cînd vorbim de traducători, ne referim doar la cei care traduc din limba română într-o limbă străină şi ne-am orientat spre cei care au deja traduse mai multe cărţi. În cazul editorilor străini, ne-am ghidat, de asemenea, după interesul manifestat pentru publicarea traducerilor din literatura română. Cu directorii de festivaluri intrăm deja într-o altă logică, aceea a promovării. Ei sînt invitaţi să-şi prezinte conceptul festivalului pe care îl conduc şi să cunoască autori români pe care i-ar putea invita pe viitor.

Aveţi, printre invitaţi, editori străini: John O’Brien, Dalkey Archive Press (SUA), Michael Krüger, Hanser Verlag (Germania), Jean Mattern, Gallimard (Franţa). Veţi avea evenimente speciale în care se vor întîlni cu editori din România? În acest sens, FILIT s-a ocupat – după cum aţi anunţat – şi de editarea a două antologii, în limba engleză, de poezie şi proză ieşeană (selecţii realizate de Doris Mironescu, respectiv Antonio Patraş), pe care doriţi să le propuneţi editorilor străini (traduceri realizate de Alistair Ian Blyth).
Voi încerca să răspund punctual şi precis. Nu aş miza pe întîlnirea bilaterală a editorilor români cu cei străini, deoarece aceştia au ocazia frecvent să stea de vorbă la tîrgurile internaţionale de carte, ci aş vedea o ecuaţie mai complexă, adăugînd la întîlnire scriitori şi traducători. Cele două antologii în limba engleză au rolul de a face cunoscută literatura contemporană ieşeană, aşa cum e văzută de cei doi critici, editorilor străini, traducătorilor şi directorilor de festival. Este o oportunitate pe care FILIT o construieşte pentru scriitorii ieşeni şi pentru promovarea ima­ginii oraşului.

O ultimă întrebare legată de publicul pe care mizaţi. Accesul la festival este gratuit şi există şi transport gratuit pentru cei interesaţi din afara Iaşiului, din regiunea Moldovei. Mizaţi, aşadar, pe un public larg, alături de profesioniştii breslei?
Aşa este, acordăm o importanţă deosebită publicului. Nu cred în festivalurile care ignoră interacţiunea cu cititorii, cu iubitorii de literatură. De aceea, în timpul festivalului vor exista curse de autocar gratuite spre Iaşi de la Botoşani, Vaslui, Piatra-Neamţ, Bacău, Suceava, Bucureşti şi Chişinău. În funcţie de tipul evenimentului, mizăm pe publicuri diferite. În cele cinci zile de festival, cu siguranţă vor fi lucruri interesante pentru studenţii de la Traductologie sau Litere pentru profesorii de literatura română şi de limbi străine, pentru bibliotecari sau pentru alte profesii legate de cultură, dar şi pentru liceeni, studenţi ori iubitori de literatură în general… Aaa, să nu mai vorbesc de oamenii politici, care nu-şi vor permite să nu fie văzuţi la un astfel de eveniment sau de curioşii care nu vor rezista tentaţiei să vadă un premiant Nobel în carne, oase şi cuvinte. Oricum, sînt convins că vom avea săli pline.

Apărut în Observator cultural nr. 685/ 08.08.2013

Creşterea şi decăderea unei lumi

Scriitorul francez Jérôme Ferrari (n. 1968) a obţinut în 2012 Premiul Goncourt pentru romanul Le Sermon sur la chute de Rome, care a apărut şi în româneşte, în 2013, la Editura Pandora M, în traducerea Taniei Radu, cu titlul Predica despre căderea Romei. Micul roman – cu fraze ample, elegante (cărora Tania Radu reuşeşte să le redea, în traducere, sunetul, ritmul, cursivitatea, în ciuda unor scăpări de sintaxă, pe alocuri) – reprezintă unul dintre cele mai bune titluri recompensate cu Premiul Goncourt, din ultimii ani. Scriitorul, originar din Corsica, unde a locuit multă vreme şi a fost profesor de filozofie la liceu (în prezent e profesor la liceul francez „Louis Massignon” din Abu Dhabi) este în mod deliberat un marginal care, deşi născut la Paris, a ales – asemenea protagonistului cărţii, tânărul student Matthieu – să locuiască departe de Capitală şi de dezbaterile literare curente de la „centru”. Premiul Goncourt, însă, l-a adus, prin forţa lucrurilor, „la centru” – căci în Franţa acest premiu prestigios aduce tiraje mari şi, implicit, vânzări; cu toate acestea, Jérôme Ferrari locuieşte în continuare la Abu Dhabi şi merge la Paris doar când e nevoie – la târguri de carte şi întâlniri cu publicul cititor.

În cazul lui, marginalitatea literară – regională şi tematică, fiindcă, aşa cum mărturiseşte, toate cărţile sale au ca sursă de inspiraţie Corsica, cu peisajele şi oamenii ei (locul pe care-l cunoaşte cel mai bine) – reprezintă un exemplu de vitalitate, de „sânge proaspăt” în literatura franceză actuală, marcată adesea – aşa cum se spune – de fomalism sau de autoficţiune.

Pe de altă parte, Predica despre căderea Romei este un roman cu mai multe straturi, întins pe mai multe generaţii, un roman scris într-un stil elegant şi melancolic, care stă sub semnul unor citate din predicile Sfântului Augustin ţinute la căderea Romei în faţa credincioşilor înspăimântaţi. Având o licenţă în filozofie la Sorbona, Jérôme Ferrari îşi construieşte micul roman în funcţie de două referinţe filozofice recurente: pe de o parte, Sfântul Augustin (filozof, dar şi episcop creştin), iar pe de alta Leibniz. Dacă cel de-al doilea e citat pentru ideea lui privitoare la „cea mai bună dintre lumile posibile” – în carte e vorba de credinţa lui Matthieu că modul în care gestionează, împreună cu prietenul său Libero, barul dintr-un sat corsican, instaurând o comunitate în sine, formată din fetele care servesc şi clienţii barului (mulţi turişti, în sezon), creează, pentru el, „cea mai bună dintre lumile posibile” –, în schimb, Sf. Augustin e invocat pentru afirmaţiile lui ce arată perisabilitatea tuturor creaţiilor omeneşti (inclusiv a măreţei Rome – dar, desigur, în perspectiva mântuirii şi a eternităţii conferite de divinitate).

Romanul are şapte capitole, şi fiecare – cu excepţia ultimului – poartă un motto din predicile Sf. Augustin. În Predica despre căderea Romei, Sf. Augustin are această frază celebră, invocată şi de Ferrari: „Lumea este ca omul: se naşte, creşte, apoi moare”. Ea vine ca un soi de contrapunct la afirmaţia leibniziană şi oglindeşte, la un nivel simbolic şi filozofic, chiar sensul poveştii înfăţişate de scriitor: scurta viaţă (paradisiacă) şi apoi decăderea unei lumi, unui microunivers reprezentat de barul corsican pus pe picioare de cei doi tineri prieteni sosiţi de la studii din Paris.

Dincolo de semnificaţia simbolică pe care o capătă această poveste, Predica despre căderea Romei este şi un bildungsroman – un roman de formare, de maturizare a lui Matthieu, cel care nu-şi găseşte locul la Paris şi vrea să fugă de dificultăţile vieţii refugiindu-se într-un mic (şi perisabil) paradis, în locurile copilăriei sale. Însă tatăl lui se îmbolnăveşte şi moare, iar viaţa nu poate fi evitată – aşa cum îi spune sora lui, Aurélie, arheolog ce sapă pe locurile vechii cetăţi a Sf. Augustin, în Algeria (în căutarea nu numai de vestigii, dar şi a unui sens al propriei existenţe).

În paralel – în paginile cele mai vibrante ale cărţii – ni se spune povestea memorabilă a bunicului Marcel şi a familiei sale (din care descind Matthieu şi Aurélie, din părinţi cvasiincestuoşi). Născut la începutul secolului XX, Marcel trece prin război şi ajunge apoi funcţionar în Africa, împreună cu tânăra şi naiva lui soţie, care moare la naştere, dintr-o infecţie, căci în locurile acelea nu există antibiotice: „Pe stradă, miresmele erau atât de intense, încât până şi fructele coapte şi florile păreau că exaltă insuportabile suavităţi putride. Demn în costumul lui de in, mergea printre oameni şi animale stăpânindu-şi tot timpul câte un val de greaţă, căci pretutindeni pluteau mirosuri carnale exotice şi sălbatice, plimbate de foşnetul ţesăturilor colorate şi de apropierea indigenilor”.

Cartea se încheie melancolic şi simbolic cu sfârşitul unei lumi – şi trecerea pragului maturităţii, în cazul lui Matthieu – evocând ultimele zile ale Sfântului Augustin între zidurile asediate ale cetăţii sale, Hippona.

 Apărut în România literară nr. 31/ 2 august 2013