O biografie a lui M. Blecher

M. Blecher (1909-1938), scriitorul român de origine evreiască dispărut la 29 de ani, după o lungă suferinţă (o tuberculoză osoasă pentru care nu exista tratament în epocă), este unul dintre marii noştri scriitori moderni – şi nu e exagerat să spunem că e unul de talie europeană. Mai mult sau mai puţin ignorat în epocă de criticii en titre (Călinescu, Lovinescu) el a fost recitit, redescoperit şi reevaluat mai târziu, prin anii ’80, de către generaţia tânără atunci, aşa-numiţii scriitori optzecişti. Unul dintre criticii optzecişti importanţi, Radu G. Ţeposu, i-a dedicat un mic volum, în 1996, Suferinţele tânărului Blecher (o parafrază postmodernă după Suferinţele tânărului Werther al lui Goethe) – volum care a reprezentat „totuşi, cea mai completă tratare a autorului nostru până acum”, aşa cum notează Doris Mironescu, recentul exeget-biograf al lui M. Blecher.

Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei (Editura Timpul, Iaşi, 2011), la origine teza de doctorat a lui Doris Mironescu, propune un nou tip de cercetare biografică în literatură: departe de a fi „împotriva biografiei”, aşa cum anunţă titlul cărţii, Doris Mironescu este împotriva biografiei aşa cum a fost ea tratată în romantism, drept o mitologizare şi o hiperbolizare a individului, văzut retrospectiv ca fiinţă de excepţie. Or Doris Mironescu încearcă în cartea lui o reconstituire din perspective multiple, din diverse documente (scrisori personale, amintiri ale prietenilor etc.) a scurtei vieţi a scriitorului, subliniind faptul că, astăzi, o biografie literară nu poate fi decât „muncă de interpretare”, şi nu una liniară, ci dimpotrivă, fiindcă biografia nu mai poate fi, în nici un caz, o naraţiune, un „roman” al vieţii scriitorului: „Fiecare document, fiecare relatare construieşte o anumită figură a acestui autor, rezultatele, luate laolaltă, fiind adesea contradictorii. Imaginile lui Blecher sunt diferite nu doar pentru că orice persoană are dreptul să se contrazică, să se schimbe şi să se renege de-alungul vremii, ci şi pentru că fiecare raportor, memorialist sau cronicar se opreşte fie asupra omului, fie asupra scriitorului sau chiar a autorului implicit al scrierilor pe care i le cunoaştem. Între aceste identităţi nu există egalitate, astfel că o lucrare cum e cea de faţă trebuie să disocieze cu încăpăţânare între feluritele euri pe care contemporanii i le construiesc lui Blecher. (...) Suntem nevoiţi să abandonăm naraţiunea continuă din start, din raţiuni metodologice. În schimb, vom urmări contrastele între «chipurile» scriitorului, aşa cum apar ele în documente personale sau în amintirile diferiţilor raportori, cu delimitarea faptului nud faţă de construcţia imaginară şi imagologică. Vom sublinia (...) relaţia ambivalentă dintre viaţă şi operă...”.

Ca urmare, Doris Mironescu ne conduce prin Botoşaniul în care s-a născut Blecher, apoi prin Romanul anilor ’20, face incursiuni în familia scriitorului, îi urmăreşte lecturile, iar apoi peregrinările prin Franţa (Berck-sur-Mer) şi Elveţia (Leysin) pentru tratamentele bolii, trecerea prin Paris etc. Elementele biografice se împletesc cu trimiterile la cărţile autorului (Întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizate, Vizuina luminată). Doris Mironescu face analize de fineţe şi are judecăţi nuanţate, pe terenul delicat al unei vieţi atât de scurte şi de-a dreptul tragice. Iată, de pildă, o observaţie literară: „(...) Berck-ul a rămas, cel puţin în literatura română, asociat viziunii scriitorului născut la Botoşani. Atunci când îi va dedica acestuia unul dintre «ferparele» sale din Alţi doi ani pe un bloc de gheaţă (1974), Radu Cosaşu va vedea în Berck «unul din cele mai importante oraşe, o capitală, o capitală a suferinţei şi durerii». Dubletul antagonic Paris-Berck, prefigurat de Blecher în cărţile sale, se vede împlinit prin lectura atât de elocventă a lui Cosaşu: capitala modernităţii primeşte replica din partea capitalei bolii”.

Cu toate acestea, aş putea formula o rezervă la adresa demersului întreprins de cercetător: ea este, în fond, enunţată chiar de Doris Mironescu atunci când vorbeşte despre tânărul şi bolnavul scriitor ca despre „un scriitor fără biografie”. Imobilizat la orizontală ani la rândul, scriind o literatură care nu poate face abstracţie nici un moment de boală, şi denunţând – în cadrul ei – naraţiunea biografică –, M. Blecher n-a apucat să trăiască prea mult, ci doar – scriind – să viseze la propria-i biografie.

Apărut pe Bookaholic