.
.

sâmbătă, 7 martie 2015

De weekend: "Mătase" de Alessandro Baricco





"Mătase" de Alessandro Baricco - un microroman superb, o parabolă erotică à la japonaise, o poveste de dragoste cum greu se mai poate scrie în zilele noastre (e publicată în 1996). Rafinament şi simplitate ca într-o stampă japoneză, erotism şi un subtil joc (identitar, cultural) Orient-Occident - totul plasat în cadrul unei poveşti a mătăsii japoneze, importate în Europa în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (sub forma ouălor de viermi de mătase).

Fascinaţia erotică pe care o cunoaşte protagonistul acolo (pentru o femeie misterioasă, ai cărei ochi "nu aveau o tăietură orientală") e un fel de Fata Morgana, ea are exact consistenţa mătăsii japoneze, "mătasea cea mai frumoasă din lume": "O dată - spune Baldabiou (mentorul protagonistului) - ţinuse între degete un văl ţesut cu fir de mătase japoneză. Era ca şi cum nu ai fi ţinut între degete nimic".

Cartea e reeditată recent la Editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Adrian Popescu.Vă aştept miercuri, 11 martie, la lansare:






En attendant, un fragment:



       Hervé Joncour nu pricepu de îndată. Apoi auzi, în freamătul procesiunii în bejenie, sunetul de aur al miilor de minusculi clopoţei care se apropiau, puţin câte puţin, urcară drumul iar pe lângă el, pas cu pas, şi, cu toate că avea sub ochi numai pământul întunecat, putea să şi-o imagineze, lectica, oscilând ca un pendul, aproape o vedea, reurcând drumul, metru cu metru, apropiindu-se, lentă dar implacabilă, adusă de sunetul ce devenea tot mai puternic, insuportabil de puternic, mereu mai aproape, atât de aproape că îl atingeai, un vuiet de aur, chiar în faţa lui, acum, exact dinaintea sa – în acel moment – femeia aceea – dinaintea lui.
       Hervé Joncour îşi înălţă capul.
       Stofe minunate, mătase, toate în jurul lecticii, mii de culori, portocaliu, alb, ocru, argintiu, nici o deschizătură în cuibul splendid, doar foşnetul culorilor unduind în aer, impenetrabile, mai uşoare decât neantul.
       Hervé Joncour nu auzi nici o explozie sfâşiindu-i viaţa. Auzi sunetul câştigând distanţă, ţeava puştii îndepărtându-se de el şi vocea lui Hara Kei articulând încet
-                      Du-te, francezule. Şi să nu te mai întorci vreodată.
 
      

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu