Două schiţe de portret: Pivot şi Houellebecq

Câteva impresii „la cald”, după interviurile de azi cu Bernard Pivot şi Michel Houellebecq, şi după întâlnirea cu publicul – la Bookfest – a scriitorului Michel Houellebecq, moderată de Mihaela Dedeoglu şi Matei Martin.

Două personalităţi complet diferite, între care nu încape alăturare decât de context – contextul prezenţei lor la Bookfest – şi de celebritate. Celebritatea a venit pentru fiecare diferit, confirmând încă o dată că nu există – aşa cum îmi spunea şi Bernard Pivot – o „reţetă” a succesului (în cazul său a emisiunii de succes). Houellebecq spunea, la rândul său, că n-a scris pentru a ajunge celebru, ci mai degrabă pentru a câştiga bani, pentru a nu fi nevoit să muncească.

Bernard Pivot e francezul tipic – care vrea să zică astăzi mai degrabă de modă veche –, iubitor (şi adevărat connaisseur) de vinuri, de gastronomie, de sport şi, nu în ultimul rând, de ortografie. Curios, convivial, monden, bun interlocutor; pasionat de literatură şi de cuvinte („des êtres chers”), crede că şi-a sedus publicul tocmai prin faptul că era mai aproape de el prin profilul şi pasiunile sale, căci vorbea despre literatură nu ca un absolvent de facultate de profil (are studii de jurnalism şi un an de drept), ci de pe o poziţie de admiraţie şi curiozitate faţă de celebrii săi invitaţi.

Michel Houellebecq nu e deloc un francez tipic – capricios, solitar, boudeur –, şi multă vreme a avut destulă rezistenţă critică şi intelectuală în Franţa (drept pentru care şi-a cumpărat o casă în Irlanda...). Într-un final, francezii i-au dat Premiul Goncourt şi probabil că va ajunge să fie studiat şi în universităţi. E drept că şi el însuşi, în timp, şi-a mai domolit discursul public (culminând cu interviurile date după obţinerea Premiului Goncourt, foarte atente şi politicoase...), dar şi pe cel romanesc, a se vedea Harta şi teritoriul, un roman dedramatizat, cu accente caricaturale chiar, la adresa mediului literar francez, dar şi a propriei sale persoane (vezi personajul omonim din roman).

Mai sobru la interviuri, după-masă la întâlnirea cu publicul Houellebecq a părut mai obosit, mai puţin concentrat, adesea monosilabic, amuzat, dar tot timpul simpatic: e clar că a învăţat mult în ultimii ani din prezenţele publice, nu mai supără şi nu mai provoacă oricând şi oricum – sau poate el însuşi, odată cu vârsta şi cu îmbătrânirea (sunt teme care-l preocupă), şi-a mai îndulcit revoltele.

În orice caz, cred că am fost puţin surprinsă să văd că în autorul Particulelor elementare – sau al cărţii citate mai sus, Harta şi teritoriul, care se termină cu o frază despre „distrugerea generală a speciei umane” –, se ascunde un tip care îşi iubeşte propria viaţă şi are grijă de ea :-) (E drept, iar, că Cioran e primul dintre autorii săi preferaţi...)

Restul în interviurile din Observator cultural, de săptămâna viitoare.