.
.

miercuri, 13 iunie 2012

Cronica din "Dilemateca" nr. 72/mai 2012, de Cezar Gheorghe

Gândirea literară a complexităţii
Cezar Gheorghe

Istoria literaturii recente este de multe ori un joc al puterii în lupta pentru supremaţie a prezentului... La fel ca într-un film clasic, unii scriitori devin astfel leading men, pe când alţii rămân suporting actors sau, dacă au ghinion, nu sunt distribuiţi în nici un rol. Sunt uitaţi de acest casting (istorico-literar) al posterităţii, chiar dacă în epocă jucau un rol central, poate chiar de protagonist. Unul dintre aceştia este Mircea Nedelciu, un autor nedreptăţit de critica şi istoria literară şi care nu s-a bucurat de iniţiativa unor reeditări susţinute ale cărţilor sale.

Cartea Adinei Diniţoiu – Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii – realizează o adevărată repunere în drepturi a unui autor care era în anii ’80 o adevărată forţă de acţiune subversivă şi intelectuală, fiind numit de Mircea Cărtărescu „singurul lider adevărat al generaţiei ’80“, un „nou tip de intelectual [...] o alianţă de James Dean şi... Nabokov“. Dacă am menţine comparaţia din evocarea lui Mircea Cărtărescu, prima imagine care ni se conturează citind volumul consistent al Adinei Diniţoiu – în fond prima monografie completă a autorului făcută de un tînăr critic neafiliat generaţiei ’80 – este aceea a unui rebel cu o cauză, lucru demonstrat în cele peste 500 de pagini ale cărţii.

La Mircea Nedelciu, aşa cum se desprinde acesta din studiul scris de Adina Diniţoiu, cel mai important este un nou mod de gândire a literaturii, o „nouă autenticitate“ ca răspuns la falimentul social şi moral din ultimii ani ai comunismului. Potrivit autoarei, Nedelciu „vrea să ajungă undeva la limitele literarităţii, să transgreseze convenţiile până la teritoriul «nonconvenţionalităţii», acolo unde autenticitatea literară devine autenticitate în plan social.“  Această afirmaţie ne arată clar că autorul Zodiei scafandrului este un scriitor pe deplin încrezător în puterea literaturii. Iar din multitudinea de analize istorico-literare, teoretice, antropologice şi sociologice (nici un text publicat vreodată de Mircea Nedelciu şi nici o strategie literară nu sunt omise!) care compun cartea Adinei Diniţoiu reiese tocmai acest lucru. Nedelciu scrie o literatură suspendată deopotrivă în existenţă şi în text. Acest lucru este confirmat şi de o scenă de la începutul Zodiei scafandrului, atunci când protagonistul, avându-l în faţă pe principalul cenzor al regimului, îi spune acestuia că suferă de „gâlci“ şi are nevoie să poarte eşarfă la gât. Ce altceva poţi înţelege din umorul dulce-amar al acestei situaţii scrise: „figurile de stil, voiam să-i arăt, situează literatura mult deasupra puterilor pe care le avea el asupra corpului material al unei cărţi sau boala asupra trupului meu.“ Nedelciu a fost răpus de o boală cumplită înainte de a împlini 50 de ani, nereuşind să se bucure de renaşterea sistemului editorial din anii 2000.

Existenţa, ne arată autorea, devine la Nedelciu o existenţă scrisă, într-o poveste în care autorul a renunţat la „orgoliul“ demiurgic în favoarea unei relaţii de „co-proprietate şi co-participare autor-personaj-cititor în elaborarea şi gestionarea“ textului. Astfel cea mai importantă misiune a autorului devine inventarea unei noi metode de transcriere a realului“.  Cu alte cuvinte, ceea ce ne spune Adina Diniţoiu este că Nedelciu impune o nouă interioritate, precum şi o subiectivitate care aplică o presiune dinspre „înăuntru spre înafară“, capabilă de a tulbura suprafaţa realului. Autoarea confirmă spusele lui Nedelciu: „pielea şi conştiinţa fac împreună o suprafaţă prinsă între două profunzimi pline de ameninţări şi capcane“ – trupul supus ameninţărilor fizice şi corpul social adeseori opresiv.

Cartea Adinei Diniţoiu impune o nouă gândire a literaturii, care nu se complace în situaţia comodă (şi reducţionistă) a criticului literar dispus să impună ierarhii, ci preferă atitudinea curajoasă de a gândi literatura prin eterogenitatea şi bogăţia ei, optînd în critică pentru o gândire a complexităţii.

   Mircea Nedelciu (dreapta) şi Gheorghe Crăciun (mijloc) la Cineclub, Bucureşti, 1971

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu