"Une femme est une femme" (Jean-Luc Godard)

Une femme est une femme (1961) e o comedie clasică, uşurică, fără pretenţii de scenariu (cu aluzii la music hall-urile americane) şi, în plus, plină de idei (imagini) convenţionale – cînd nu-s naive (?), sunt de-a dreptul enervante – la adresa femeii şi feminităţii (ca şi la fel de explicitul Masculin, féminin, 1965, de altfel). Însă actorii – Anna Karina, Jean-Paul Belmondo şi Jean-Claude Brialy – joacă bine, vesel şi antrenant; şi mai sunt imaginile Parisului de zi cu zi, un pic cenuşiu, ca de obicei, mai sunt şi aluziile metatextuale ale regizorului, ambiguităţile amoroase (tipic franţuzeşti sau poate doar Nouvelle Vague), ca şi jocurile „grafice”, geometrice şi de culoare specifice lui Godard – roşu, albastru, alb; dungi marinăreşti, pătrăţele, carouri scoţiene – pentru care merită văzut filmul.

De fapt, motivul principal pentru care trebuie văzut e chiar Anna Karina (Angela), foarte tânăra actriţă daneză (cu nume de scenă inventat, pare-se, de Coco Chanel, pentru care lucrase ca fotomodel) pe care o descoperă şi de care se îndrăgosteşte Godard (cu care se şi căsătoreşte în acelaşi an). E plină de graţie (deşi accentul ei străin pare forţat de principiile comediei), de un şic franţuzesc (culmea!) tipic şi atemporal, cu două ţinute de bază (una roşie, cealaltă albastră, combinând apoi între ele cele două culori), care evocă, fireşte, şi moda anilor ’60.

Pură plăcere de gust şi pură plăcere a ochiului.

Aş zice că e un fel de Breakfast at Tiffany’s (realizat în acelaşi an!), mai gauche-ist, mai "proletar" şi coborât din studio în stradă, la Paris :)