Apocalipsa în literatură faţă în faţă cu sfîrşitul Terrei

Le Magazine littéraire propune, în numărul dublu 557-558/ iulie-august 2015, un interesant dosar pe tema „L’apocalypse selon les romanciers et les philosophes“/ „Apocalipsa după romancieri şi filozofi“, dosar coordonat de Hervé Aubron şi Alexandre Gefen. În textul introductiv – o foarte bună punere în temă –, Hervé Aubron pune în legătură noile reprezentări ale apocalipsei în literatură, artă şi ştiinţele umane cu schimbările climatice şi întreaga problematică ce se învîrte astăzi în jurul ecologiei. În iarna aceasta, anunţă Hervé Aubron, va avea loc la Paris conferinţa mondială pe tema schimbărilor climatice. „Aşteptăm sfîrşitul lumii fără a crede prea mult în el“, notează H.A., „asemenea unor bătrîni aşezaţi pe o bancă, sperînd că inevitabilul îi va ocoli, părînd să creadă că o catastrofă nu poate veni decît dintr-odată“ – şi asta în vreme ce noi trăim, de fapt, într-o catastrofă de lungă durată (une catastrophe au long cours). În lumea de azi, apocalipsa are loc în fiecare moment, ea funcţionează mai degrabă ca nişte „metastaze imperceptibile care vor duce, în cele din urmă, la distrugere“.

Deşi pare a fi deja prea tîrziu, ne mai rămîne, totuşi, puţin timp – spune H.A. – pentru a conveni că specia umană este muritoare. În acest sens, chestiunea mediului înconjurător nu trebuie să rămînă monopolul ştiinţelor exacte ori al partidelor politice (cu interese mai degrabă populiste), ci ea trebuie să fie abordată şi de literatură, arte şi ştiinţele umane; cu alte cuvinte, trebuie să fie supusă tuturor tipurilor de discurs, practice sau de cunoaştere. „Delimitarea însăşi a umanităţii“ de nonuman, mai scrie H.A., este astăzi inextricabil legată de criza ecologică. Încă din 1989, filozoful şi psihanalistul Félix Guattari îndemna, în cartea sa Les trois écologies, să nu separăm „cele trei ecologii“ în care trăim: ecologia mediului înconjurător, material; cea a raporturilor sociale, respectiv aceea a subiectivităţilor noastre – iar în ultimul caz, intervine chiar rolul literaturii şi al ştiinţelor umane. „Un singur sfîrşit al lumii?“, se întreabă, la final, realizatorul dosarului. „Ar fi prea simplu: ar însemna să eludăm faptul că nenumărate lumi nu încetează să dispară. Ar însemna, mai ales, să uităm că lumea poate continua fără noi.“ Iată, într-adevăr, o temă de reflecţie. Spicuiesc din intervenţiile pe care le conţine dosarul: „Traditions du cataclysme“ (Jean-Noël Lafargue), „Le millénarisme, entre angoisse et désir de table rase“ (François Walter), „Au miroir des villes mortes“ (Raphaëlle Guidée), „Rome, capitale de l’effondrement“ (Donatien Grau), „Derniers mots, dernières images“ (Gabriela Trujillo, Alexandre Gefen). Şi un interviu cu filozoful Dominique Bourg: „Noţiunea de dezvoltare durabilă nu mai are nici un sens“.

În cadrul dosarului, e de notat textul lui Laurent Demanze („Quand la littérature s’éteindra“), care scrie despre discursul literar – deja clasic, am zice, căci vechi de vreun secol şi jumătate (conform lui William Marx, în L’Adieu à la littérature) – al sfîrşitului literaturii. Laurent Demanze este conferenţiar la École Normale Supérieure de Lyon şi a coordonat, împreună cu Dominique Viart (care a venit şi în România, în 2012), două volume consacrate acestui tip de discurs, Fins de la littérature (Éditions Armand Colin, 2011, 2012), Esthétiques et discours de la fin (vol. I), respectiv Historicité de la littérature contemporaine, vol. II). „La modul dramatic sau cu un surîs ironic – scrie Laurent Demanze –, această scenă de adio este constitutivă pentru modernitatea însăşi. Cu toate acestea, scriind din perspectiva acestui adio spus literaturii, scriitorii deconstruiesc valenţa escatologică sau apocaliptică constitutivă discursurilor sfîrşitului: ei creează chiar din acest loc al sfîrşitului ori în acest improbabil timp de după sfîrşit.“ Iată numai cîteva dintre cărţile la temă: La Littérature en péril de Tzvetan Todorov, Désenchantement de la littérature de Richard Millet, Contre Saint- Proust ou la Fin de la littérature de Dominique Maingueneau sau Le Crépuscule de la culture française de Jean-Marie Domenach. Concluzia lui Laurent Demanze este una optimistă, în fond, atunci cînd consideră că pierderea prestigiului şi a hegemoniei de care literatura s-a bucurat vreme de două secole echivalează cu o (nouă) şansă, aceea de a se transforma dintr-un discurs dominant într-unul critic, subversiv: „o devenire minoră (un devenir-mineur) pentru a relua reflecţiile lui Yves Citton sau o capacitate de rezistenţă, cu termenul lui Dominique Viart“ (fragilitate a literaturii văzută deja de Roland Barthes, în La Préparation du roman, drept forţa ei paradoxală, vitalitatea ei ce rezidă nu în durabilitate, ci în devenire). În orice caz, de la Eugène Huzar la Jules Verne, de la Cormac McCarthy la Lars von Trier, puteţi descoperi, în paginile revistei, ceea ce omenirea proiectează şi fantasmează legat de propria ei extincţie. În afara dosarului, puteţi citi, printre altele, o prezentare a expoziţiei dedicate lui Le Corbusier la Centre „Georges Pompidou” sau un text consacrat lui Cioran, în evoluţia lui de la tentaţiile fasciste din tinereţe la filosemitismul vîrstei mature („Le volcan étranglé“ de Patrice Bollon, în jurul recentei apariţii Apologie de la barbarie, Éditions de L’Herne).

Criza resurselor naturale

Legat de această temă a apocalipsei – reflectată cultural –, în Philosophie Magazine, un articol din 17 august semnat de Cédric Enjalbert ( „«Jour du dépassement»: l’humanité vit à crédit“) vorbeşte despre sfîrşitul resurselor naturale ale Terrei şi, deci, despre sfîrşitul preconizat al speciei umane. Începînd cu 13 august a.c., conform unor cercetări realizate de ONG Global Footprint Network, omenirea se situează – ca standard de viaţă – deasupra mijloacelor de care dispune planeta, consumînd mai multe resurse naturale decît e capabilă Terra să regenereze. Pentru filozoful Dominique Bourg, membru (în chestiuni legate de ecologie) al Fondation Nicolas-Hulot şi autor al cărţii Le Développement durable (Gallimard) (a se vedea şi interviul, amintit mai sus, din Le Magazine littéraire): „Miza este, înainte de toate, metafizică şi morală. Omenirea se confruntă cu finitudinea: petrolul [...], în curînd gazul, mineralele, resursele biotice, apa potabilă pe alocuri... Sînt afectate multe resurse indispensabile dezvoltării. Noi, care am crezut atîta timp în infinit, sîntem confruntaţi, de acum încolo, cu finitudinea, sub toate aspectele. Proiectul modernităţii pretindea că se sprijină pe stăpînirea naturii, pentru a deschide un orizont de recunoaştere reciprocă universală. Sîntem departe de aşa ceva“ – spune el. Deşi alerta lansată în fiecare an de Global Footprint Network pare destul de controversată, ea ne atrage, totuşi, atenţia asupra problemei ecologice, din ce în ce mai presante. În ritmul în care se consumă resursele planetei, astăzi am avea nevoie – conform acestor studii – de o planetă şi jumătate pentru a asigura necesităţile omenirii pe durata unui an, ba chiar de două planete pînă în 2030.

Apărut în Observator cultural nr. 787/ 28.080.2015