Catherine Cusset a obţinut Premiul Lista Goncourt – Alegerea studenţilor români 2016

Sîmbătă, 29 octombrie, am avut plăcerea de a fi preşedinta de onoare a juriului de studente/studenţi din cele şapte universităţi româneşti care au participat la deliberările pentru acordarea Premiului Lista Goncourt – Alegerea studenţilor români 2016. La această a IV-a ediţie, premiul a fost acordat romanului L’autre qu’on adorait de Catherine Cusset (Éditions Gallimard), carte ce se află şi pe lista finală (a treia selecţie) a Prix Goncourt, care va fi decernat pe 3 noiembrie. Trebuie spus că, în anii precedenţi, romanele cîştigătoare în România (care s-au tradus şi publicat, de regulă, în anul respectiv) au fost: Sorj Chalandon, Le quatrième mur/Al patrulea zid (Humanitas Fiction, 2013), Kamel Daoud, Meursault, contre-enquête/Cazul Meursault, contraanchetă (IBU Publishing, 2015) şi Tobie Nathan, Ce pays qui te ressemble/Ţara aceasta care-ţi seamănă (IBU Publishing, 2016) – carte pe care am tradus-o anul acesta (în colaborare cu Jianca Ştefan). De altfel, Tobie Nathan, laureatul de anul trecut, a venit la Bucureşti – conform tradiţiei deja – pentru a lua parte la ediţia de anul acesta a Premiului Goncourt românesc, ocazie cu care Institutul Francez din Bucureşti (prin Cyrielle Diaz, responsabila Bureau du livre) a organizat o întîlnire a scriitorului cu publicul francofon (la Librăria Kyralina), dar şi o lansare a cărţii în traducere românească şi o discuţie (în limba română) pe tema etnopsihiatriei (în care Tobie Nathan e specialist).

Întîlnirea cu Tobie Nathan de la Librăria Kyralina a fost moderată de Valentine Gigaudaut (directorul Librăriei Kyralina) şi de Andrei Popov, realizatorul – împreună cu Valentine Gigaudaut – al emisiunii RRI "Le son des mots", în cadrul căreia va fi difuzată întîlnirea cu Tobie Nathan. Am participat la eveniment, în calitate de traducătoare a cărţii, alături de Ioana Rosenberg (director IBU Publishing) şi de Cyrielle Diaz (Bureau du livre, IFB). La această întîlnire de vineri seara (28 octombrie) – în ajunul deliberărilor pentru Premiul Goncourt românesc – s-a pus accentul pe literatură, s-a discutat în special despre romanul Ce pays qui te ressemble, premiat în 2015 de studenţii români, urmînd ca – la dezbaterea de după acordarea premiului pe 2016, dezbatere ce s-a desfăşurat sîmbătă după-amiază la Institutul Francez –, accentul să se mute pe domeniul de specialitate al lui Tobie Nathan, etnopsihiatria. Tobie Nathan – dincolo de cărţile sale de literatură, care s-au născut, spune el, din nevoia de a pune în pagină, de a relata experienţele umane la care are acces ca etnopsihiatru – este un personaj interesant el însuşi, cu o biografie neobişnuită, care a stat, în parte, la baza cărţii sale: născut în 1948 la Cairo, Tobie Nathan părăseşte Egiptul împreună cu familia în 1957, cînd – în urma ajungerii la putere a Fraţilor musulmani – toţi evreii din Egipt sînt expulzaţi. Ce pays qui te ressemble/Ţara aceasta care-ţi seamănă este o istorie a comunităţii evreieşti din Egipt între 1920-1950, perioadă care a reprezentat, de fapt, trecerea brutală de la vechea lume a Egiptului, o ordine tradiţională bazată pe sincretism, interferenţe culturale şi mentalitare, convieţuire paşnică a diverselor comunităţi, la o nouă lume modernă, neliniştitoare, marcată de islamiştii radicali (care anunţă, întrucîtva, islamul radical cu care se confruntă astăzi nu numai ţările arabe, ci şi Europa). 

Comunitatea evreiască din Egipt, a spus Tobie Nathan, era una restrînsă (aproximativ 60.000 de oameni), însă milenară: ea a existat pe pămîntul nisipos al Egiptului încă de pe vremea faraonilor Antichităţii, iar drama expulzării a fost una cu atît mai puternică. Poate inconştient, această carte – a mărturisit Tobie Nathan –, care „i s-a impus de la sine“, a reprezentat şi un gest de restituire (culturală, mentalitară etc.), un gest de memorie făcut de un „ultim mohican“, care a rămas foarte ataşat de ţara de origine (provocat de Andrei Popov, autorul mărturisea că revede adesea, în visele sale, toată acea lume senzorială, plină de mirosuri şi de culoare, pe care o de­scrie în prima parte a cărţii). Fireşte, însă, că backgroundul biografic este ulterior ficţionalizat, iar personajele – deşi unele pornesc de la cazuri reale (cum e, de pildă, cazul lui Nino, evreul care rămîne în Egipt convertindu-se la islamism, ba mai mult, activînd în cadrul organizaţiei Fraţii musulmani) – sînt, toate, ficţionale. În ce priveşte etnopsihiatria – Tobie Nathan a fost profesor de psihologie la Universitatea Paris VIII şi în acelaşi timp este clinician, lucrează cu pacienţi –, Tobie Nathan este un discipol al lui Georges Devereux, cel care a pus bazele teoretice ale etnopsihiatriei. Tobie Nathan a povestit cum a ajuns discipol al lui Devereux, la 23 de ani (căutînd un profesor cu care să-şi facă doctoratul; Devereux avea, pe atunci, în jur de 60 de ani), şi cum a devenit, apoi, un discipol care şi-a „trădat“ maestrul, fiindcă el a dezvoltat o practică etnopsihiatrică acolo unde Georges Devereux se menţinuse în zona teoreticului. Interesant e că Georges Devereux s-a născut în România, la Lugoj, se pare că într-o familie evreiască – a spus Tobie Nathan –, deşi şi-a ascuns toată viaţa numele şi originile! Iar în privinţa practicii sale, Tobie Nathan a declarat că e un clinician radical, dar că metodele sale au dat rezultate, adesea spectaculoase. 

Întrebat în ce anume constă metoda lui de lucru, Tobie Nathan a răspuns că se adaptează, de fiecare dată, la cazul particular, dar că – în mare – el nu tratează patologia individului, luat separat (precum psihologia ori psihiatria tradiţională), ci dimpotrivă, consideră această patologie ca fiind determinată de colectivitatea/comunitatea din care provine acest individ. În şedinţele sale, el tratează – de ani de zile – imigranţi proveniţi din toate colţurile lumii, şi de fiecare dată, pacientul e înconjurat de membri ai familiei şi chiar de un translator. Un paradox al tehnologiei de ultimă oră face ca aceşti imigranţi – prin co­nectarea la internet şi la telefonie mobilă – să continue să trăiască (mental) în comunităţile lor de origine şi să nu se adapteze deloc la societatea occidentală. Tobie Nathan a afirmat că trăim astăzi într-o „epocă a diasporelor“ (pentru care diaspora evreiască a fost, poate, o precursoare) şi că societatea occidentală va trebui să se adapteze şi să elaboreze noi soluţii sociale, în momentul de faţă. Un „oriental“ sută la sută, cum s-a declarat – Tobie Nathan spunea, de pildă, că un scriitor şi jurnalist precum algerianul Kamel Daoud este „un occidental“ în raport cu el (ca mod de gîndire) –, Tobie Nathan mi-a revelat, în ce mă priveşte, cealaltă faţă a medaliei, reversul gîndirii de tip occidental, o impresionantă deschidere şi înţelegere faţă de „celălalt“, care implică, printre altele, ieşirea din psihismul individual, înţelegerea/tratarea lui ca parte din mentalitatea comunitară.

Am lăsat intenţionat pentru final cele două ore şi jumătate de deliberări pentru acordarea Premiului Lista Goncourt – Alegerea studenţilor români pe 2016. Între 9.00 şi 11.30, am coordonat expunerile şi dezbaterea argumentată a celor şapte reprezentanţi ai universităţilor din ţară care au participat la acordarea Premiului Goncourt românesc (Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, Craiova, Braşov, Sibiu). Dezbaterea – cu argumente valide, susţinută în franceză (studentele/studenţii au dat dovadă de un nivel de franceză foarte bun) – nu a fost lipsită de surprize, fiindcă „bătălia“ a fost strînsă. Un criteriu important a fost reprezentat de relevanţa cărţii pentru publicul românesc şi de capacitatea romanului de a atrage un public mai larg. Romanul lui Catherine Cusset, L’autre qu’on adorait (Éditions Gallimard), a cîştigat cu patru voturi contra trei, care mergeau în direcţii diferite (erau pentru titluri diferite), iar printre argumentele invocate au fost: complexitatea romanului, care permite să fie citit pe mai multe niveluri, şi deci inclusiv de un public larg, stilul limpede, echilibrat, viu, explorarea „celuilalt“/ „l’autre“ (Thomas, tînărul profesor universitar care se sinucide), investigarea memoriei sub forma jurnalului de doliu, dar şi referinţele la România. Catherine Cusset (născută la Paris, în 1963, trăieşte la New York) figurează şi pe lista ultimă (a treia selecţie) a Prix Goncourt 2016 şi reprezintă, de altfel, o scriitoare deja consacrată în Franţa, autoare a 11 romane, publicate la Gallimard, dintre care Un brillant avenir a obţinut deja Prix Goncourt des Lycéens, în 2008. Premiul Lista Goncourt – Alege­rea studenţilor români 2016 este anunţat deja pe site-ul Academiei Goncourt; urmează ca romanul lui Catherine Cusset să fie tradus în română şi publicat anul viitor, pentru ca, în toamna lui 2017, scriitoarea să fie invitată la Bucureşti, pentru o nouă ediţie a Premiului Goncourt românesc, dar şi pentru lansarea cărţii sale în traducere românească.

Apărut în Observator cultural din 02.11.2016