Éric-Emmanuel Schmitt la Bucureşti

Pe 9 decembrie 2015, foarte popularul prozator şi dramaturg franco-belgian Éric-Emmanuel Schmitt, publicat, în România, la Editura Humanitas Fiction, a participat la o întîlnire cu publicul cititor (o întîlnire cu sesiune de autografe) la Ateneul Român, întîlnire moderată de criticul de teatru Marina Constantinescu. De altfel, scriitorul – care beneficiază de o serie de autor la Editura Humanitas Fiction – a fost prezent la Bucureşti vreme de două zile: cu o seară înaintea dialogului de la Ateneu, a participat şi la lansarea celui mai recent roman al său tradus în limba română, Femeia în faţa oglinzii (Editura Humanitas Fiction, 2015, traducere de Daniel Nicolescu), la Institutul Cervantes.

Éric-Emmanuel Schmitt e un autor popular, un autor de bestselleruri, care mărturiseşte, de altfel, deschis că pentru el cartea trebuie, înainte de toate, să fie utilă, să-i folosească celui care o citeşte. Susţinător al toleranţei şi al umanismului, Schmitt a dovedit, la Ateneu, ca un adevărat om de scenă – cu efecte studiate şi un timbru vocal irezistibil – că însuşi autorul din spatele cărţilor ştie la fel de bine precum cărţile sale să-şi (re)conforteze publicul. Schmitt le-a livrat cititorilor săi, prezenţi la Ateneu, o serie de reflecţii şi de observaţii – pe marginea experienţelor de viaţă importante – care s-au situat exact în această zonă a confortului psihologic. Schmitt vorbeşte – în cărţile sale – despre iubire, de pildă, în diversele sale ipostaze, şi pentru aceasta – declară scriitorul, care are studii de filozofie – e mai direct şi mai empatic să imaginezi o poveste literară decît să scrii un tratat filozofic. 

Altfel spus, Schmitt oferă o alternativă literară – ce uzează adesea de tehnici literare destul de elaborate şi de aluzii filozofice – la cărţile de tip self help, scriind, aşadar, o literatură pentru marele public. „Bunicile mele au trebuit să abandoneze şcoala la 14 ani – a povestit Éric-Emmanuel Schmitt –, şi atunci cînd scriu, mă gîndesc întotdeauna şi la ele (chiar dacă astăzi nu mai sînt), nu numai la publicul avizat.“ Mesajul său către marele public este difuzat în multe spaţii culturale, graţie traducerilor în peste 40 de limbi, iar scriitorul a ţinut să precizeze că această traversare a graniţelor – a pieselor sale de teatru, a romanelor, a prozei scurte – pune, de fiecare dată, în evidenţă diferenţele culturale şi de civilizaţie. „Distanţa între bărbaţi şi femei nu e aceeaşi în fiecare ţară, aşa cum nici limbajul ochilor nu este acelaşi peste tot“, spune Schmitt, povestind cum, în diversele montări internaţionale ale pieselor sale – de pildă, în Japonia –, implicitul devine adesea explicit, iar simbolicul – gest concret. Într-o montare în Japonia, o confruntare simbolică s-a transformat într-una propriu-zisă pe scenă, a mai spus el. „Dacă în Occident ne place să ne duelăm în cuvinte, în fraze, în Japonia, cei doi actori erau ca doi samurai pe scenă, transformaseră violenţa lingvistică în violenţă fizică.“

Provocat de Marina Constantinescu, Éric-Emmanuel Schmitt a vorbit despre convertirea sa de la ateism la credinţă, într-o noapte de graţie, din 1989, cînd s-a rătăcit de grup în deşertul saharian. Acesta a fost punctul culminant al discursului său de scenă, care a abordat, altfel, mai multe teme generale: am reţinut, dintre  observaţiile legate de tema iubirii, pe aceea – intrigantă, nu? – că iubirea adevărată este iubirea debarasată de seducţie şi sexualitate, adică iubirea necondiţionată (iubirea maternă, filială ş.a.m.d.). Ar mai fi de notat – ca o invitaţie la reflecţie, pe cont propriu – remarca referitoare la valorile feminine promovate de Evanghelii (marile revelaţii, spune el, au fost făcute mai întîi femeilor), aceea care îi califică pe creştini drept nişte „evrei sentimentali“ sau cea conform căreia teroriştii musulmani dau dovadă de ceea ce se numeşte, freudian, absenţa tatălui, de absenţa autorităţii paterne (căci „mamele iubesc necondiţionat“, iar în lumea musulmană femeile au, în plus, şi o condiţie inferioară bărbaţilor) – în cazul acestor tineri, spune Schmitt, se produce substituţia tatălui cu Allah. 

Una peste alta, la Ateneu, în sala plină de oameni (o adevărată performanţă!), Éric-Emmanuel Schmitt a avut prezenţă de scenă şi a ştiut să-şi capteze publicul (în ciuda intervenţiilor nefericite ale traducătoarei în discursul scriitorului) şi – en guise de conclusion – ar trebui spus că bestsellerurile literare (cu mesaje de toleranţă, umaniste, ca la Schmitt) au, astăzi, marele merit de a traversa rapid spaţiile şi culturile, şi – cine ştie? – de a ajunge mai repede la nivelul – sensibil – al mentalităţilor, dar şi la conştiinţe.

 Apărut în Observator cultural din 18.12.2015