Adriana Babeţi - Premiul "Cartea Anului", acordat de revista "România literară"

 Minunata poveste a amazoanelor

Adriana Babeţi, cunoscuta profesoară universitară de la Universitatea de Vest din Timişoara, reputată eseistă şi traducătoare – coautoare, alături de Mircea Nedelciu şi Mircea Mihăieş, a primului nostru roman postmodern, Femeia în roşu (Cartea Românească, 1990) şi autoare, printre altele, a antologiei Barbey D’Aurevilly, Dandysmul (selecţie şi traducere; Polirom, 1995, 2013), urmată de impresionanta Dandysmul. O istorie (Polirom, 2004) – „recidivează“ în 2013 cu un eseu la fel de impresionant, Amazoanele. O poveste (Polirom), un adevărat eveniment editorial al anului care s-a încheiat. Cartea Adrianei Babeţi – rod al multor ani de cercetare şi de scris – este un tom de aproape 700 de pagini (plus bibliografie, indice de nume proprii şi indice de locuri) care se ocupă de istoria mitologică şi culturală a amazoanelor, din Antichitate şi pînă în contemporaneitate. Riguroasă, scrisă cu pasiune (lucru de care depune mărturie fiecare pagină), dar şi cu acribie, punînd la bătaie o bibliografie amplă şi variată, cercetarea Adrianei Babeţi demonstrează – la modul irefutabil – existenţa unei veritabile amazonologii. Studiu cultural exhaustiv, trecînd cu aceeaşi pasiune şi erudiţie de la mitologia greacă şi romană la textele literare, din Evul Mediu, Renaştere şi pînă în modernitatea europeană, de la domeniile filozofic, istoric, medical etc. la cele ale modei, orfevreriei, vestimentaţiei, imaginii corpului, fără să ignore „valurile“ feministe din cultura europeană (de care imaginea stilizată a amazoanei moderne e, inevitabil, legată), Amazoanele. O poveste reprezintă o carte extraordinară, cu multe „intrări“, ale cărei capitole pot fi citite cursiv sau într-o ordine aleatorie, o carte savurată pe îndelete sau consultată atunci cînd e nevoie.

O carte plină de farmec

Scrisă alert şi captivant – în ciuda informaţiei bogate, docte şi a referinţelor numeroase –, ea va cuceri, cu siguranţă, nu numai publicul de specialitate, ci şi marele public, fiindcă autoarea se lasă prinsă, ea însăşi – cu nostalgia unei amintiri marcante din copilărie –, în mrejele unei „poveşti“. Aşa cumDandysmul era intitulat „o istorie“, cartea despre amazoane – fiinţe incerte, la limita, deseori fragilă, dintre mit şi realitate – este numită „o poveste“, pentru că lucrează nu cu date istorice, ci cu materia impalpabilă a imaginarului omenesc. E o carte, în ultimă instanţă, plină de farmec, străbătută de subiectivităţi asumate personal şi circumscrisă biografic, a unui „intelectual şarmant“. 

Adriana Babeţi alege ca strategiile sale de „atacare“ a subiectului să fie întocmai strategiilor prezentate în tratatele de luptă: capitolele mari se numesc, rînd pe rînd, „Îmbărbătare“, „Atac“, „Incursiune“, „Contraatac“, „Încercuire“, „Asalt“, „Paradă“ şi „Retragere“. În punctul acesta intervine elementul biografic: marcată de amintirea jocurilor de strategie militară, învăţate în copilărie de la un bătrîn ofiţer, care îi fabricase din carton şi hîrtie o machetă a „Timişoarei fortificate“, cercetătoarea şi-a dorit, cu ani în urmă, să scrie un studiu despre „arme şi litere“, despre amestecul, similarităţile ori diferenţele celor două, sfîrşind prin a elabora un studiu despre... femeile războinice, adică amazoanele.

Adriana Babeţi se pliază atît de bine subiectului abordat încît procedează ea însăşi ca o amazoană, atacîndu-l „războinic”, cu multă forţă şi impetuozitate, să spunem masculine, şi pe toate „fronturile“. În ciuda numărului de pagini, a bibliografiei şi a varietăţii metodelor de lucru, cartea nu dă semne de oboseală, analizele sînt vii şi pertinente, reuşind să comunice şi cititorului entuziasmul, vibraţia personală ale cercetătoarei. Pe lîngă resursele mitologice şi literare (specialitatea autoarei, de altfel, căci predă literatură comparată) – la care apelează în capitolele „Atac“ şi „Incursiune“ –, Adriana Babeţi recurge şi la „artileria grea”, dînd dovadă de erudiţie şi de o perspectivă de anvergură: „Arme (şi tot atîtea ştiinţe) puternice: în principal, istoria, arheologia, antropologia şi filozofia. Iar pe parcurs, pînă la finele cărţii, ori de cîte ori a fost nevoie, am cerut întăriri. Mitologia comparată, istoria artei, sociologia, studiile de gen, teologia, etnologia, psihanaliza, medicina, ba chiar şi etologia ne-au sporit din cînd în cînd efectivele şi ne-au ajutat să atacăm subiectul din unghiuri mereu noi“, scrie ea în debutul „Apărării ofensive“ (din capitolul „Contraatac“).

Ce sînt, aşadar, amazoanele? Au existat ele cu adevărat? Sînt întrebările de la care porneşte cercetătoarea, prilej pentru savuroase incursiuni în etimologie (vezi „Onomastikon“ din capitolul „Atac“), dar şi în textele istoricilor greci din Antichitate, fiindcă – în mod paradoxal – amazoanele sînt menţionate mult mai des, şi în descrieri mai detaliate, în textele istoricilor decît în textele de ficţiune ale epocii. „Amazonlandia“ se prezintă, „la finalul atacului“ (vorba autoarei), în felul următor: „zecile de tărîmuri, unele aflate la graniţa dintre mit şi realitate, unde anticii credeau că ar fi trăit şi luptat aceste femei. Ţara fără margini s-ar fi întins, cu tot cu poveştile ei, din Libia în Sciţia şi din nordul Turciei pînă în Caucaz, din Tracia în Boemia, ba chiar peste mări şi ţări, în cele două Indii. Îmi era însă limpede un singur lucru: că grecii le trimiteau cu închipuirea pe aceste femei bărbătoase dincolo de hotarele lumii lor civilizate, în negurile barbariei, alături de oamenii ciudaţi. Ba chiar alături de monştri”. Aici Adriana Babeţi face loc unei afirmaţii-cheie, un fir roşu al cercetării: imaginea amazoanei – aşa cum

s-a manifestat ea în timp, de la o epocă la alta, cu stilizările de rigoare – reprezintă un fel de turnesol pentru evoluţia mentalităţilor europene. Aceasta pentru că amazoana reprezintă, multă vreme, categorii de tipul: marginalitate, ciudăţenie, barbarie, ba chiar monstruos.

Trăsăturile caracteristice ale amazoanelor în textele antice includ, aşadar, mărci precum: pe de o parte armele (lance, suliţă, arc, platoşă, coif), călăritul, agresivitatea şi forţa fizică, curajul, iar pe de altă parte apropierea de natură, instinctualul, sexualitatea puternică, barbaria, dar şi respingerea bărbaţilor. Cu toate acestea, în mitologie, literatură, pictură, reprezentări pe vase etc. imaginea lor arată graţie şi frumuseţe, atenţie pentru vestimentaţie şi podoabe – inaugurînd un lung drum cultural care implică, peste timp, aspecte mentalitare plasate de autoare sub titlul de „amazonstyle“: bodybuilding, nutriţie, tendinţe vestimentare, hair styling, bijuterii.

Amazoanele în spaţiul românesc

Apariţia şi dispariţia amazoanelor din cultura variilor epoci indică şi un anumit nivel mentalitar în raport cu emanciparea femeilor; amazoana modernă este, prin forţa lucrurilor, şi o feministă. Adriana Babeţi se ocupă şi de reacţiile bărbaţilor la acest tip de femeie, mai ales în societatea românească, cu puternice accente patriarhale şi misogine, aflată (mereu) în decalaj faţă de Europa Occidentală. Fac aici trimitere la subcapitolul „«Zoe, fii bărbată!» sau amazoneritul la români“ (din cadrul „Incursiunii“), în care Adriana Babeţi cercetează imaginea amazoanei în cultura română – care este „tîrzie, rară, destul de firavă estetic şi, oricum, mult stilizată“. După toate aparenţele, amazoanele apar pentru prima dată în capitolul I dinHronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor al lui Dimitrie Cantemir, text scris între 1719-1722, iar într-o operă de ficţiune – în Manoil (1855), romanul lui D. Bolintineanu.

Analiza merge de la lexicoanele şi enciclopediile româneşti, literatura populară şi textele istoriografice de pînă la paşoptişti şi puţinele consemnări ale amazoanei în literatura paşoptistă pînă la perioada interbelică, ceva mai bogată la acest capitol, odată cu debutul emancipării femeilor: „Oare de ce – se întreabă, pe bună dreptate, autoarea – poemaţionul eroi-comic al lui Ion Budai-Deleanu, inspirat de marile epopei ale Antichităţii şi ale Renaşterii, dar şi de spiritul ironic-parodic al Luminilor, nu scoate la iveală o figură feminină războinică? E prea devreme la noi, în 1800, ca – de pildă – voinicul ce-i răsare lui Parpangel din pădure, îmbrăcat în «zaoa luminoasă », să fie o Bradamante autohtonă, şi nu Argineanul cel viteaz?“.

În perioada interbelică, o epocă a sincronizării culturale cu Occidentul şi a emancipării feminine fără precedent, paginile dedicate amazoanei, „cel mai radical tip de femeie independentă“, marcat obligatoriu prin „agresivitate şi mînuirea armelor“, rămîn extrem de puţine. Ele apar cu preponderenţă la avangardişti, la Saşa Pană, dar şi în poeme de Ion Barbu (Dionisiacă) sau Arghezi (portretul moşieresei din ciclul 1907). „Amazoane“ adaptate modern sînt şi Ada Razu, eroina Hortensiei Papadat-Bengescu, sau Floarea Codrilor, femeia-haiduc, personajul de inspiraţie folclorică al lui Panait Istrati. În mod straniu, remarcă autoarea, amazoana apare mult mai des în textele româneşti de tip tradiţionalist, de inspiraţie folclorică, decît în cele citadine, moderniste. Capitolul se încheie strategic în manieră „abruptă“, lăsînd în suspensie spaţiul cultural postbelic, ca o invitaţie pentru tinerii cercetători de a continua investigaţia cu forţe noi.  

Un model (radical) de feminitate

Adriana Babeţi surprinde cu forţă şi pertinenţă modul în care amazoana, acest model de feminitate antică, migrează – în decursul timpului – de la marginalitate la o zonă centrală în modernitate, înglobată fiind de mişcările feministe europene, iar de aici şi mai departe, în cultura pop, cultura de larg consum a postmodernităţii, unde e prelucrată abundent (vezi „Secolul XX şi amazoanele «pentru toţi»): „Chiar dacă, de pildă, printre scriitorii interesaţi de stilizarea în spirit modernist a acestor femei se numără între cele două războaie mondiale şi nume mari (Marcel Proust, Virginia Woolf, William Faulkner, Arthur Schnitzler, Marguerite Yourcenar, Georges Bataille, D.H. Lawrence, Karel Čapek), trebuie recunoscut că aceştia o fac fie incidental (Proust, Faulkner, Lawrence, Schnitzler, Čapek), fie ca un simplu exerciţiu de imaginaţie (Woolf, Yourcenar, Bataille).

În schimb, ele proliferează în artele vizuale, în film, seriale TV, jocuri pe calculator, BD-uri etc. Cercetătoarea atrage atenţia aici, cu fineţe şi flexibilitate, asupra graniţei greu de trasat între aşa-numita arta înaltă vs arta de consum, deseori subiectivă, dependentă de gustul personal: „Ar fi vorba de spre două categorii care se sustrag comercialului pur: pe de o parte, cărţile sau filmele cu femei războinice care aparţin, e drept, unor specii populare (capă şi spadă, thriller, SF etc.). Fără a fi capodopere, ele rezistă onest la o sumară judecată estetică, deoarece, în genul lor, sînt realizate cu un profesionalism cert. Şi, pe de alta, ar fi cîteva producţii «cu amazoane » ale unor autori postmoderni, opere de primă linie, care apelează la elemente din recuzita artei de larg consum, dar îi dau produsului final o anvergură estetică impresionantă“ (în prima e citată trilogia suedezului Stieg Larsson, Millenium, dublu ecranizată; în cea de-a doua: peliculele Kill Bill a lui Tarantino sau Tigru şi dragon a lui Ang Lee).

Mă opresc aici, pentru că, oricum ai face, o cronică la acest volum nu reprezintă decît o survolare a materiei Amazoanelor.... Aş vrea să mai semnalez, de pildă, paginile splendide despre „amazoanele decadenţilor“, în spiritul mai vechii istorii a Dandysmului..., sau capitolul penultim, „Parada“, care portretizează o serie de amazoane celebre (printre ele: Pentesileea, Jeanne d’Arc, Madeleine de Maupin, Orlando, Albertine). De notat şi un întreg cîmp lexical propus de autoare, pe jumătate serios, pe jumătate ludic: amazonografie, amazonic, amazonolog, amazonologie ş.a.m.d. Amazoanele... Adrianei Babeţi reprezintă, încă o dată, un eveniment editorial al anului 2013, o carte de neratat şi o investiţie sigură, fiindcă erudiţia cercetătoarei este una plină de vibraţie personală şi de farmec stilistic.

Adriana Babeţi
Amazoanele. O poveste
Editura Polirom, Colecţia „Plural M“, Iaşi, 2013, 740 p.

Apărut în Observator cultural nr. 711/ 21.02.2014 

Împreună cu Adriana Babeţi, la lansarea Amazoanelor..., vineri, 21 februarie 2014, la Librăria Bastilia:

Foto: Cezar Gheorghe