Vizite cu incidente

Poetul şi prozatorul Cosmin Perţa (n. 1982) a publicat în 2013 un nou volum de povestiri, Vizita, la Editura Herg Benet. Aşa cum am mai avut ocazia să scriu – la publicarea volumelor sale anterioare de proză, romanele Întâmplări la marginea lumii (Cartea Românească, 2007), Teofil şi Câinele de lemn (Herg Benet, 2012) şi volumul de proză scurtă Două povestiri (Tracus Arte, 2010) –, Cosmin Perţa este un prozator talentat, ce merge pe un drum aparte, mai puţin frecventat în proza noastră actuală: proza fantastică (cu accente fantasy în Întâmplări la marginea lumii), pe filieră rusească (Mihail Bulgakov).

Vizita adună între copertele sale mai multe texte – de la povestiri la schiţe de două pagini şi chiar simple notaţii („momente” caragialeşti) – subsumate, toate, acestei categorii a fantasticului evocate mai sus. Cu deosebirea că textele din volumul de faţă aduc şi o pronunţată latură autoficţională, afirmată însă cu o bună doză de umor şi autoironie. Mai toate povestirile şi schiţele – la drept vorbind, un şantier de lucru al prozatorului – au un protagonist care se numeşte... Cosmin Perţa, dar şi alte personaje cu nume la fel de recognoscibile în real: de la soţie la prieteni şi colegi de breaslă (printre ei: Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Mircea Horia Simionescu, poeţii Ştefan Manasia, Răzvan Ţupa, Teodor Dună, Mihail Vakulovski ş.a.m.d.). Deşi sumare, povestirile sunt – din această pricină – foarte savuroase, iar inserţiile fantasticului în dimensiunea prezentistă a autoficţiunii – glisări uşoare, fără ostentaţie – creează o atmosferă de stranietate, în dozaje diferite, mergând până la intensităţi culminante. Iată, de pildă, finalul prozei De ce am plecat din Bucureşti şi unde am ajuns, în care naratorul-personaj se retrage cu familia în satul de baştină, pentru a o proteja de efectul nociv al radiaţiilor cancerigene produse de reţelele de telefonie mobilă. Într-o atmosferă de ploaie diluviană, protagonistul e bântuit de fantoma bunicului şi conversează cu bunica (moartă şi ea de vreo patru ani), iar apoi constată că întreaga lui familie e invadată, practic, de morţii satului, care obişnuiau să fie îngropaţi pe dealurile gospodăriilor: „Nu sunt speriat, nu, sunt liniştit, eu le spun ce se întâmplă şi ei cred despre mine că sunt nebun, ei râd de mine prin colţuri, ei nu ascultă nimic din ce le spun, dar eu văd, eu văd tot mai limpede cum sute de morţi ies din dealuri şi vin înspre noi în liniştea aceasta ploioasă şi întunecată. Suntem închişi aici ca într-un cavou, nu există nici o ieşire, ploaia nu se mai opreşte de săptămâni întregi, de parcă vrea să ne înghită, şi nimeni în afară de mine nu vede nimic”.

Textele pornesc adesea de la teme aşa zicând domestice (familie, viaţă de cuplu, copii, job) şi sfârşesc într-o zonă a fantasticului, fără să piardă din vedere – aşa cum spuneam – o doză de umor/autoironie, ingredient proaspăt în proza lui Cosmin Perţa. În Jurnalul unui om flămând, textul cu care se deschide micul volum, personajul-narator se pomeneşte... figurant într-un videochat erotic, asta pentru că e şomer şi trebuie să-şi întreţină într-un fel sau altul familia. În Mama ei de poezie, acelaşi personaj-narator se decide – din aceeaşi lipsă de bani – să jefuiască o bancă, însă e dat de gol de chiar condiţia lui de poet: portarul îl recunoaşte şi-i reproşază că i-a acordat o notă mică la un concurs de poezie pe care l-a jurizat la Piteşti: „Ia ziceţi, domnule Perţa, ce aveţi dumneavoastră în buzunare, poezii?”. Cutremur e o istorioară fantastică foarte bulgakoviană, iar vizitele la scriitori cunoscuţi (Horea Poenar în Vizita, respectiv Sandu şi Moni Vakulovski în Vizita 2) se transformă şi ele în aventuri stranii. Nu mai pun la socoteală Vizita 3, în care e vizitat de însuşi... Mircea Horia Simionescu, care, cu pipa lui inconfundabilă în colţul gurii, îi cere să-i reediteze o carte – Banchetul...

Cauciucuri de vară e o schiţă caragialescă, pur comică; Tocăniţă e, în schimb, de un umor negru (soţia, care-l bănuieşte pe soţ că flirtează cu studenta în gazdă, îl roagă să se „ocupe” de un cadavru, din care vrea să facă o tocăniţă de dus în vizită în familie...) ş.a.m.d. Textele mixează deseori influenţe venite, pe de o parte, din poezia lui Cristian Popescu, iar pe de alta de la maeştri precum Kafka (Viespea cu cap de muscă), Bulgakov, Dostoievski, dar şi Caragiale (vezi titlul cărţii!).

Cosmin Perţa e savuros şi creează atmosferă, totul se petrece, în aceste proze scurte, ca într-un vis (personajul se trezeşte, de multe ori, din somn la final). Visul şi fantasticul sunt două elemente esenţiale cu care jonglează scriitorul – şi o face cu pricepere. Îi mai trebuie lui Cosmin Perţa răgazul de a se aşeza la scris şi de a construi un roman închegat din toate aceste texte şi ingrediente pe care le mânuieşte abil în şantierul său de lucru.

Cosmin Perţa, Vizita, Editura Herg Benet, Bucureşti, 2013, 118 p. 

Apărut în România literară nr. 22/ 2014