.
.

duminică, 25 februarie 2018

„Am impresia că G. Călinescu a fost un mult mai mare scriitor de ficțiune decît de critică și istorie literară”


Un interviu pe care mi l-a luat scriitorul şi jurnalistul Cristian Teodorescu pentru revista "Caţavencii" - apărut pe 5 iulie 2017. Îl redau mai jos:





„Am impresia că G. Călinescu a fost un mult mai mare scriitor de ficțiune decît de critică și istorie literară”


Un critic literar, dacă nu și-a făcut dușmani sau măcar adversari declarați, la noi e suspectat de non-combat. Cum stai la capitolul ăsta?

Nu prea îmi place ideea de „combat” în literatură – de polemică de idei, da, însă găsesc că noi nu prea facem, astăzi, în România, polemică de idei, ci mai degrabă texte care vizează persoane şi interese strategice. Cred că se poate face critică literară redutabilă fără ton combativ şi fără agresivitate. Orice se poate spune – într-un text de critică literară (observaţii mai puţin flatante despre o carte, de pildă) –, dar depinde cum o faci, contează enorm tonul afirmaţiilor tale. Suspectez aşa-numitele „raderi” (articole de desfiinţare a unei cărţi) de afirmare agresivă de sine (s-a spus, de altfel, că e o metodă bună de a te „afirma”, la tinereţe, pe scena literară) şi adesea de lipsă de onestitate. Consider că un critic literar veritabil trebuie să vorbească despre o carte, şi nu despre sine, să-şi manifeste discret prezenţa în text – fiindcă, de fapt, textul critic este, implicit, şi text biografic. Tonul, maniera de a scrie spun multe despre critic, nu e nevoie să se bată cu pumnul în piept. Nu suport discursul critic narcisist sau autoreferenţial. Pe de altă parte, am ajuns – cum ziceam – să fiu mefientă la adresa „raderilor” şi a combativităţii critice: de prea puţine ori e vorba de idealism de tinereţe, de poziţie de principiu; de regulă, la mijloc e un interes strategic. Depinde în ce joc joci. Îmi place să cred că joc în propriul meu joc, care nu e un „combat”, ci o pledoarie seducătoare şi elegantă pentru literatură (poate e şi o chestie mai „feminină” J).

Ce nu-ți place la lumea criticilor literari de azi, de la noi?

Pentru că sunt femeie şi am resimţit asta, îi suspectez de un misoginism mai difuz şi mai puţin vizibil ca altădată. Şi mai suspectez, uneori, o anumită doză de impostură. N-ar strica să fie mai oneşti cu ceea ce sunt şi ceea ce ştiu (la străini – din câte am constatat – impostura nu se „poartă” atât de lesne, există o decenţă mai mare, în general).

Ce te atrage la ea?

Am intrat în horă, trebuie să joc – cum se zice. Pe măsură ce au trecut anii, am căpătat şi o conştiinţă mai puternică de responsabilitate. Altfel, atrăgătoare cred că e, la un moment dat, senzaţia de „putere” – critica literară e şi un joc de putere –, e plăcut să simţi, la un moment dat, că vocea ta contează, că ai un cuvânt de spus, că eşti recunoscut şi respectat.

Cum devine un tînăr critic o autoritate?

Cred că sunt două condiţii indispensabile: pe de o parte, competenţa, iar pe de alta, perseverenţa. Există, într-adevăr – îmi zic, privind în urmă – o probă a timpului. Impostura, mediocritatea rezistă cu greu trecerii anilor. Dar şi talentul/competenţa au nevoie de multă muncă, altfel se pierd. Astăzi contează foarte mult şi imaginea, şi audienţa. Iar cum mediul online tinde să înlocuiască din ce în ce mai mult mediile tradiţionale, cred că un (tânăr) critic trebuie să fie foarte prezent în online.

Cine mai citește azi, la noi, critică literară?

Profesioniştii domeniului (scriitori, jurnalişti, critici literari), profesorii, studenţii şi, cu ceva noroc, şi un public mai larg.

Scrii și în reviste care apar pe hîrtie, dar și în publicații pe net. Care e deosebirea pentru tine?

Există, într-adevăr, o deosebire, trebuie să mă aşez, de fiecare dată, in the mood for: pentru revista Observator cultural (unde sunt, de mulţi ani, redactor şi critic literar), scriu texte critice încheiate la toţi nasturii, de specialitate, exhaustive – şi am în vedere un public avizat, profesionist. În publicaţiile online, unde publicul e mai diversificat, scriu mai relaxat, texte mai scurte, îmi permit şi note colocviale. De curând (din ianuarie 2017), am lansat, împreună cu Raul Popescu (soţul meu), o platformă online, Literomania, care-şi propune să îmbine online-ul cu calitatea – adică să fie o platformă literară de calitate, făcută de profesionişti, dar pentru un public mai larg, şi la modul atrăgător. E pariul nostru – să obişnuim publicul mai larg cu calitatea –, şi sper să-l câştigăm. Sunt o nostalgică a calităţii, recunosc, şi mă cam sperie cantitatea, amatorismul online...

Crezi că un critic trebuie să încerce cît mai multe genuri literare – chiar dacă n-o nimerește bine –,  ca să le cunoască pe dinăuntru, cum a decretat G. Călinescu, sau îi ajunge să fie critic, cum spunea Șerban Cioculescu?

Eu zic că îi ajunge să fie critic. Asta, fireşte, dacă nu cumva simte nevoia să scrie şi ficţiune – dar nu din vreo obligaţie de genul celei formulate de G. Călinescu. Apropo de Călinescu, stând acum şi cumpănind, am impresia că el a fost un mult mai mare scriitor de ficţiune decât de critică şi istorie literară: Istoria... sa, dar şi monografiile despre Creangă ori Eminescu sunt fascinante opere de ficţiune, baroce, flamboaiante. Ele ar sta foarte bine lângă splendidele sale romane Enigma Otiliei, Bietul Ioanide, Scrinul negru. Trebuie să mai spun că „îi port pică” şi astăzi lui Călinescu pentru complexele culturale româneşti pe care le-a alimentat cu atâta spor – hrănind, în Istoria... sa şi în alte articole, visuri de monumentalitate, de grandoare, de mitologie românească, acolo unde erau goluri şi precarităţi explicabile istoric şi geopolitic (cum s-ar spune astăzi).
Îmi amintesc că i-am pus această întrebare – pe care mi-o puneţi şi mie – criticului şi istoricului literar Antoine Compagnon (profesor la Collège de France), care a venit anul trecut la Bucureşti. Era şi el de părerea lui Cioculescu: un critic nu are nevoie să scrie ficţiune pentru a fi critic. Dar Compagnon a scris şi un roman, iar în cartea lui din 2015 despre Roland Barthes (maestrul său), spunea că pentru a fi romancier trebuie să ai şi o doză de „prostie”/ „bêtise” care să facă posibilă creativitatea, să renunţi întrucâtva la luciditatea, inteligenţa tăioasă a criticului, de multe ori inhibantă pentru ficţiune (cred că era şi opinia lui Barthes). Eu nu am reuşit să fac pasul.

Traduci literatură franceză și ai stat de vorbă cu scriitori francezi celebri. Ăștia cum se descurcă la ei acolo?

Am un „comerţ” vechi, îndelungat cu francezii, într-adevăr, şi îi cunosc destul de bine. Mulţi dintre scriitorii francezi cei mai buni au venit şi la Bucureşti (premianţii Goncourt, Houellebecq, Makine etc.), li se traduc cărţile în româneşte, an de an (mai ales că, de câţiva ani, există şi Premiul Goncourt – Alegerea studenţilor români, iar autorul premiat e, în fiecare an, tradus, publicat şi apoi invitat la Bucureşti). Ei se descurcă mai bine ca scriitorii români: au tiraje incomparabil mai mari la cărţi (presupun că şi drepturi de autor pe măsură), şi pot trăi din colaborări nu foarte solicitante pentru a avea timp de scris (ceea ce, în România, e exclus). Piaţa de carte e alta, cu putere de cumpărare mult mai mare, şi cu o tradiţie sănătoasă în spate, care asigură existenţa unui public larg interesat de literatură (ceea ce, în România, iar nu e cazul...).

Se poate trăi la noi din gazetărie culturală și din cărți de critică?

Din gazetărie culturală, dacă e job, cum e cazul meu, da (deşi nu foarte bine, dar se poate). Plus colaborări, traduceri. Dar din cărţi de critică – nu prea cred (şi în genere din cărţi, cu atât mai puţin din cărţi de critică!).

Te încearcă dorința să-ți iei lumea în cap?

Da J La începutul anilor 2000, când am plecat cu bursă de studii la Paris, am avut ocazia să rămân în Franţa (celelalte două colege de facultate cu care am fost la bursă au rămas la Paris, şi acum locuiesc acolo), dar nu am făcut-o, din motive profesionale şi personale. Acum situaţia e prea complicată în toată Europa (occidentală), nu numai în România, iar regresul Vestului trage România şi mai în jos decât era...
Nu sunt o marginală, dar în mintea mea sunt, într-un fel, o „depeizată”, îmi place ideea de „cetăţean al lumii” şi mie uneia îmi convine globalismul tehnologic, care mă pune în contact cu oameni din diverse colţuri ale lumii. N-am priceput niciodată povestea cu „identitatea naţională”, nu suport „românismele” şi hiperbolele naţionale (deşi sunt legată, volens nolens, de cultura din care fac parte). Sper ca Europa să nu piardă, în mişcarea regresivă de azi, toate câştigurile democratice pe care le-a obţinut atât de greu, şi care ne-au folosit şi nouă enorm: cosmopolitism, schimburi culturale, graniţe deschise.
Îmi vine să-mi iau lumea în cap, din când în când, da – şi teritorial, şi profesional. De cele mai multe ori, „a-mi lua lumea în cap” nu e, pentru mine, o expediţie belicoasă, ci mai degrabă un refugiu interior (tot o chestie „feminină”, probabil). Şi ca să împac şi teritoriul, şi refugiul interior, aş spune că, pentru mine, refugiul ideal este Parisul, de care mă leagă o veche „istorie” şi de care mi se face dor periodic. 

Interviu realizat de Cristian Teodorescu


Interviul a apărut online aici.


4 comentarii :

  1. Există un om grozav pe bază de plante, numit DR Gideon, care poate vindeca virusul hepatitei B și alte boli mortale cu ajutorul plantelor naturale pentru a vindeca problemele cu virusul hepatitei B. este un medic grozav și, de asemenea, vă poate vindeca dacă aveți orice problemă și alte boli mortale, CURA HERPES, CURA CANCER, CURA HIV/SIDA, CURA HPV etc. îl puteți contacta pe DR Gideon prin WhatsApp: +2347042191323 sau e-mail: drgideon611@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  2. Un alt lucru bun pe care Dr. Wale l-a făcut pentru noi a fost să o ajute pe sora mea mai mare să-și aducă înapoi iubitul care a părăsit-o pentru o altă doamnă. Soțul surorii mele mai mari a părăsit-o anul trecut din cauza unei mici neînțelegeri dintre ele, iar soțul a plecat de acasă și a început să iasă cu o altă doamnă. Sora mea era îngrijorată de asta. Soțul surorii mele mai mari a călătorit în afara orașului cu cealaltă doamnă. I-a spus surorii mele că nu vrea să o mai vadă niciodată în viața lui. I-a spus surorii mele că va divorța de ea și se va căsători cu cealaltă doamnă. Sora mea devine și mai îngrijorată de toate. Din cauza stării lucrurilor. Un bun prieten de-al tău ne-a spus că doar un bărbat pe nume Dr. Wale o poate ajuta pe sora mea mai mare să iasă din această situație. Sora mea a luat numărul de telefon al Dr. Wale și l-a contactat după o discuție între dr. și sora ei. Dr. Wale i-a spus surorii mele să plătească pentru materiale, așa cum a plătit sora mea. Dr. Wale i-a spus surorii mele că soțul ei era sub o vrajă de dragoste malefică, acesta fiind motivul pentru care soțul ei a părăsit casa și a urmat-o pe cealaltă doamnă. Cealaltă doamnă a făcut o vrajă pentru a-l închide pe soțul surorii mele, astfel încât să poată divorța de sora mea, dar sunt recunoscătoare că Dr. Wale a venit în ajutorul surorii mele și a salvat-o. După ce a ajutat-o ​​pe sora mea, nu a durat mult. Soțul ei a venit la casă și a implorat-o pe sora mea să o ierte. Astăzi, amândoi trăiesc fericiți împreună. Dacă aveți probleme în căsnicie, vă sfătuiesc să-l contactați pe Dr. Wale, astfel încât să vă poată ajuta să vă rezolvați problemele. Contactați-l pe Dr. Wale pe WhatsApp / Viber: +2347054019402 SAU prin e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  3. Acestea sunt vești bune pentru toți cei care citesc această mărturie minunată. Căutam o soluție pentru a-mi rezolva problemele maritale și așa am dat peste o femeie pe nume Alexandra Popp. Ea împărtășește o mărturie minunată despre un bărbat pe nume Dr. Reethesh. Despre cum a ajutat-o ​​Dr. Reethesh să-și salveze relația. CITIȚI mărturia Alexandrei Popp de mai jos. Relația mea se destrăma din cauza comunicării deficitare. Sincer, credeam că nu mai există nicio speranță pentru noi, pentru că ne-am îndepărtat atât de mult unul de celălalt și a existat multă ură între noi. După ce am cerut îndrumare de la Dr. Reethesh, totul a început să se schimbe. Am fost învățați cum să comunicăm cu răbdare, să reconstruim încrederea și să gestionăm conflictele într-un mod mai sănătos. Sfaturile au fost practice, sincere și ușor de aplicat în viața de zi cu zi. Nu a fost o transformare peste noapte, dar cu angajament, relația noastră a devenit treptat mai puternică ca niciodată. Astăzi, ne înțelegem mai bine, rezolvăm dezacordurile pașnic și am recăpătat dragostea și fericirea pe care odinioară credeam că le-am pierdut. Sunt cu adevărat recunoscătoare pentru impactul pozitiv pe care Dr. Reethesh l-a avut asupra relației noastre și aș recomanda cu bucurie îndrumarea oricui trece prin provocări similare. DUPĂ ce am citit mărturia Alexandrei Popp, l-am contactat pe Dr. Reethesh și i-am împărtășit propriile mele griji. Dr. Reethesh m-a asigurat că îmi voi revedea bărbatul. După ce totul s-a terminat, soțul meu m-a părăsit pe mine și copiii acum patru luni, fără să avem vești de la el și fără să comunicăm cu noi. M-a sunat singur, implorându-mă să am milă de el pentru toate durerile și grijile prin care m-a făcut să trec. Astăzi este din nou acasă și se tratează bine cu mine și copiii. Îl puteți contacta pe Dr. Reethesh pentru a putea aduce pace, dragoste și înțelegere în căsnicia voastră. Contactați-l pe Dr. Reethesh pe WhatsApp: +2349012999010 SAU prin e-mail: reethesh60@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  4. Viața nu a fost dreaptă cu mine de când femeia mea m-a părăsit și a urmat un alt bărbat. Părea că viața mea s-a terminat pentru că nu mă mai puteam concentra asupra lucrurilor. Aproape că am avut un atac de cord în acest proces. Dar sunt recunoscător că Dr. Wale a apărut la timp pentru mine. Dr. Wale a fost omul care mi-a ușurat totul mult. Când l-am întâlnit pe Dr. Wale online, m-am sfiit să vorbesc cu el despre situația mea, dar nu am permis niciodată timidității să mă apese. Am vorbit cu Dr. Wale despre cum femeia pe care am iubit-o din toată inima m-a părăsit fără niciun motiv întemeiat. Dr. Wale mi-a promis că mă va ajuta să o aduc înapoi pe femeia mea. Îi plătesc Dr. Wale pentru tot ce este necesar pentru a-și face treaba. În trei zile am primit un mesaj de la femeia mea în care îmi spunea că este gata să se întoarcă la mine. Am fost șocat la început, pentru că era o femeie pe care nu o puteam contacta la telefon și m-a blocat pe toate platformele de socializare. Acum ea este cea care mă contactează singură. Ei bine, Dr. Wale m-a rugat să nu o învinovățesc pentru faptele ei rele, pentru că a fost indusă în eroare cu o vrajă malefică. Sunt atât de recunoscător că Dr. Wale a reușit să o aducă înapoi pe femeia mea. Dr. Wale poate fi un mare sprijin și pentru tine dacă ai nevoie de ajutorul lui. Contactul său WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau Email: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere