.
.

luni, 24 noiembrie 2014

Lansare "Scriitori francezi la Bucureşti: interviuri" în fotografii


Lansarea a avut loc la Gaudeamus, vineri, 21 noiembrie, la Bursa de contacte. Alături de: Carmen Muşat, Silvia Colfescu, Svetlana Cârstean şi Bogdan Ghiu (de la stânga la dreapta):




Alături de Svetlana Cârstean:


                                                                                                     @ Editura Vremea

Svetlana Cârstean şi Bogdan Ghiu:




Autorele :)



Din public (în prim-plan colega mea, Alina Purcaru):




                                                                                   Foto: Monica Miron


miercuri, 19 noiembrie 2014

Lansare "Scriitori francezi la Bucureşti: interviuri" la Gaudeamus




 
Vă aştept la lansarea cărţii mele Scriitori francezi la Bucureşti: interviuri, Editura Vremea, 2014. Lansarea va avea loc vineri, 21 noiembrie, de la ora 18.00, la Tîrgul de Carte Gaudeamus, la Bursa de contacte, nivelul 3.20. Invitaţi: Carmen Silvia Muşat (critic literar, redactor-şef "Observator cultural"), Svetlana Cârstean (scriitoare şi traducătoare), Laure Hinckel Manea (traducătoare) şi Bogdan Ghiu (scriitor, traducător, critic de artă). Director editorial: Silvia Colfescu.


En attendant, aici e Puşi, unul dintre primii curioşi care şi-au băgat puţin nasul prin carte: 




Lansarea şi pe Observator cultural şi Bookaholic
 



vineri, 14 noiembrie 2014

În ajunul alegerilor prezidenţiale



În ajunul alegerilor prezidenţiale, postez aici răspunsul meu la ancheta politică iniţiată de revista Observator cultural. Voi vota cu Klaus Johannis (încă o dată) – şi o fac pentru calitatea omului Klaus Johannis, iar nu pentru partidul şi oamenii politici care sînt în spatele lui. E bine, totuşi (în ciuda tuturor motivaţiilor de culise care l-ar fi putut împinge în faţă, la prezidenţiale, pe Klaus Johannis), că, în anul 2014, avem – în sfîrşit – un candidat la preşedinţie de acest calibru: civilizat, european, profesionist, pragmatic. Nu e, totuşi, puţin lucru.


  • Ce aşteptări aveţi de la viitorul preşedinte?
  • Cum credeţi că ar putea arăta România după alegerile prezidenţiale?

În mijlocul unei campanii electorale foarte agresive şi foarte urîte fiind, am impresia că rolul intelectualului în spaţiul public riscă să devină echivalent cu angajarea politică explicită (şi adeseori la fel de agresivă). Cu toate acestea, eu continui să cred că opţiunile politice ale intelectualului trebuie să fie departe de înregimentările politice, că intelectualul trebuie să fie un critic, şi nu un slujbaş al puterii politice (de orice natură ar fi ea). Răspund, aşadar, în nume personal la aceste întrebări. 

Dezgustată de jocurile politice româneşti „învechite în rele“, sătulă de discursul violent, de incultura, incompetenţa şi grobianismul politicienilor, de atacul la persoană, lipsa de scrupule şi obsesia pentru satisfacerea propriilor interese (fără nici un interes pentru ţară), aş dori ca viitorul preşedinte al României să fie un preşedinte al faptelor, iar nu al retoricii discursive, un preşedinte educat şi civilizat, un preşedinte care să arate respect pentru valorile culturale – lucru care mă priveşte în mod special –, şi în genere pentru oamenii pe care-i guvernează (şi care-l votează). Un preşedinte care să prefere o anumită sobrietate băşcăliei, ironiilor de tot felul, lejerităţii „balcanice“. 

Mi-aş dori ca viitorul preşedinte al României să aibă o conduită pragmatică şi profesională de tip occidental (adică: civilizată şi profesionistă), şi nu „balcanic“. M-am săturat de discursul justiţiar, naţinalist, anticomunist, de tonul moralist-radical, de orice tip de retorică politică. În clipa de faţă, singurul discurs acceptabil – din zona candidaţilor la preşedinţie – mi se pare cel pragmatic, bazat pe fapte şi pe cît mai puţine vorbe (mari). Viitorul preşedinte aş vrea să fie, aşadar, înainte de toate, un om al faptelor – prin fapte înţelegînd inclusiv anumite politici sociale, care să mai reducă din gravele clivaje care există astăzi între clasele sociale. 

Nu ştiu cum va arăta România după alegerile prezidenţiale... Dacă vom avea un preşedinte al faptelor, cum mi-aş dori, ar putea arăta puţin mai bine. Dacă nu, mi-e şi teamă să mă gîndesc...




Scurtă istorie a teoriei literare



În cea mai recentă carte a sa, Moşteniri intermitente: o altă istorie a teoriei literare (Editura Universităţii din Bucureşti, 2013), Oana Fotache, profesor universitar la Universitatea din Bucureşti, oferă – într-o sinteză foarte utilă în special studenţilor, dar şi celor interesaţi de feţele pe care le îmbracă astăzi teoria literară – o scurtă istorie a teoriei literare în contemporaneitate. Mai mult decât atât, aducând în discuţie inclusiv modalităţile în care este concepută astăzi istoria literară, Oana Fotache nu se ocupă aici numai de o istorie a teoriei literare, ci şi de o teorie a istoriei literare – aşa cum remarcă Mircea Martin pe coperta a patra: „Cred că volumul focalizează tocmai asupra «nodului» existent între una şi cealaltă”. 
Aşa cum este şi firesc în „republica mondială” a teoriei, cercetătoarea îmbină – în capitole distincte – analizele care se opresc asupra unor teoreticieni străini dintre cei mai influenţi la ora actuală (Claudio Guillén, Franco Moretti, Northrop Frye, Tzvetan Todorov etc.) cu cele consacrate unor teoreticieni, critici şi istorici literari români (Mircea Martin, Nicolae Manolescu, Monica Lovinescu).

„Capitolele care urmează – precizează Oana Fotache – sunt părţi dintr-o istorie «în fărâme» (am împrumutat de la E. Ionesco şi această formulă, şi figura intermitenţei) a teoriei literare moderne, istorie construită în jurul ideii de revenire intermitentă a tradiţiei disciplinei ca mod al inovaţiei. O istorie fragmentară, cu «noduri» şi «goluri» (...). Selecţia studiilor de caz nu ascultă neapărat de un criteriu valoric, ci urmăreşte să cartografieze diferitele moduri în care teoreticienii literari se raportează la şcolile de gândire pe care le moştenesc. Cred că se poate scrie o istorie a teoriei literare, mai ales a celei contemporane, pornind de la recurenţe, revizitări, fidelităţi şi erezii”. În capitolul „Fascinaţia înnoirii. Topoi ai istoriei literare la Frye, Guillén şi Moretti” (capitolul al doilea), cercetătoarea urmăreşte, de pildă, felul în care doi teoreticieni literari contemporani, Claudio Guillén (1924-2007) şi Franco Moretti (n. 1950), recuperează tradiţia, şi în special pe Northrop Frye, pentru a propune noi reconfigurări ale istoriei literare, într-o manieră structurală ce vine după poststructuralism şi deconstructivism, fără să reia metodologia structuralistă: „Cei doi au construit modele ingenioase ale unei noi istoriografii, modele ce vor influenţa semnificativ domeniul până astăzi”. 

De altfel, în primul capitol („Ritmuri ale succesiunii. Moştenire şi tradiţie în teoria literară”), Oana Fotache circumscrie conceptul de „moştenire”, făcând apel, printre altele, la definiţia lui David C. Harvey, promotor a ceea ce s-a numit, în anii ’90, heritage studies: conceptul de moştenire implică, aşadar, „a process or a human condition rather than a single movement or personal project”. Studiul moştenirii, scrie cercetătoarea citându-l pe Harvey, „depăşeşte sfera jurisprudenţei şi pe cea a religiei, pentru a se constitui într-o «present-centred cultural practice and an instrument of cultural power». Ca şi pentru Derrida, moştenirea nu apare aici ca un dat, ci este un demers etic prin raportul permanent întreţinut cu trecutul. De fiecare dată, ceea ce numim «stadiul disciplinei» se reface cu şi prin fiecare teoretician important, şi e în fiecare moment altul chiar pentru contemporani. Pornind de la diversitatea straturilor ce se manifestă într-un decupaj temporal, se poate înţelege şi varietatea tradiţiilor care sunt «de moştenit»”. 

După această fixare a cadrului şi a termenilor, Oana Fotache se ocupă – în patru capitole distincte – de evoluţiile intelectuale ale lui Tzvetan Todorov, Mircea Martin, Nicolae Manolescu şi Monica Lovinescu – ultimii doi nu atât teoreticieni, cât critici şi istorici literari, dar figuri simptomatice pentru reconfigurările câmpului literar românesc postcomunist şi pentru schimbările suferite de „tradiţia estetică” şi de istoriografia literară la noi, după 1990. Există şi un capitol care tratează despre istoria literară comparată (capitolul al treilea), iar ultimele două capitole se ocupă de exilul literar românesc, respectiv de moştenirea central/est-europeană în teoria literară.

Redactată la modul sintetic, informată şi pertinentă, cartea Oanei Fotache se constituie într-un ghid extrem de util în teoria actuală, dar şi într-o bună introducere în ce priveşte rediscutarea, în spaţiul autohton, a conceptelor de teorie literară, istorie literară, canon, tradiţie estetică ş.a.m.d.


Oana Fotache, Moşteniri intermitente: o altă istorie a teoriei literare, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2013, 170 p.

Apărut în România literară nr. 43/ 17 octombrie 2014 



duminică, 9 noiembrie 2014

Lansare Herta Müller în fotografii


Vineri, 31 octombrie, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu. Alături de: Denisa Comănescu (director editorial Humanitas Fiction), Corina Bernic (traducătoarea cărţii) şi jurnaliştii culturali Florina Pîrjol şi Cezar-Paul Bădescu. La final - miniconcert Ada Milea: