O mereu sporită uimire
A traduce Du côté de
chez Swann
„Încerc să mă situez, şi o fac cu o mereu sporită uimire,
faţă de acest lucru desăvârşit printre alte lucruri desăvârşite ale lumii: Du côté de chez Swann, sămânţă din care
a crescut uriaşul arbore À la recherche
du temps perdu. Faptul de a fi construit, prin transpunerea lui în limba
română, un lucru omolog – sau care aspiră la acest statut – mă aşază mai curând
într-un loc neprielnic unei cunoaşteri logic discursivizate. Când traduci o
capodoperă, intri într-un alt tip de cunoaştere, imediată, globală şi acut
senzorială. Simţi rezistenţa materialului, a unor praguri succesive, iar
criteriul că l-ai trecut pe ultimul nu ţi-l pot da nici o regulă şi nici o
ştiinţă învăţată, şi nici măcar acea intuiţie obscură – uneori atât de sigură
de sine, alteori atât de şovăielnică – numită „simţul limbii”. Sau aluneci pe
un fel de povârniş sticlos, nu întâlneşti nici o asperitate de care să te
agăţi, şi te prăbuşeşti vertiginos, ca o piatră într-un mare gol. Sau simţi
parfumuri care te ameţesc, moliciuni unde te cufunzi ca într-un puf, şi care te
sufocă. Îţi potriveşti respiraţia după un alt ritm, cel al unei fraze –
izomorfă cu răsuflarea unui astmatic, spune un critic – în care intri ca
într-un hăţiş fără de ieşire şi, din etapă în etapă, vezi cum deznădejdea ţi se
schimbă în bucuria de a ajunge pe mica pajişte foarte verde a punctului, prin
care treci către chinul şi extazul făgăduite de fraza următoare. Mergi pe
bâjbâite, căci, intermitent, ochii îţi sunt orbiţi de mari străluciri florale.
Şi ştii, în tot acest timp, că strădania ta este doar răsfrângerea unei cu mult
şi cu mult mai mari strădanii originare creatoare, al cărei drum necesar şi
anevoios către un Adevăr îl străbaţi tu însuţi silabă cu silabă, ca într-o
infinit alternată moarte şi înviere. (...)
Fraza lui Proust nu mi se pare comparabilă cu un instrument
fin, ba chiar efeminat – aşa cum adeseori s-a spus –, ci mai curând cu o
maşinărie puternică şi greoaie, care gâfâie din toate încheieturile, lansată
obsesiv, cu toată forţa, spre infinitezimale particule de necunoscut, care i se
sustrag, pe care le prinde, care îi scapă din nou, retrăgându-se în straturi
tot mai profunde sau tot mai de suprafaţă, pe care le apucă iarăşi. De mare
fineţe sunt rezultatele acestor căutări. (...)
Romanul lui Proust: senzaţie a copilăriei regăsite, a unei
pajişti mereu verzi, a unui izvor de apă mereu vie. Ceva a fost făcut; şi îşi
are locul printre lucrurile lumii, nu încetez a-mi spune, în faţa acestei
construcţii a omului.”
(din „O mereu sporită uimire”, prefaţa la Swann, traducerea românească a primului volum din În căutarea timpului pierdut a lui
Proust, reeditat la Ed. Art, 2011)
Irina Mavrodin – poate cea mai prestigioasă traducătoare a
noastră din limba franceză, profesor universitar şi teoretician literar,
eseistă şi poetă – a dispărut dintre noi luni, 21 mai, la vârsta de 83 de ani.
A tradus în româneşte mari autori ai literaturii universale (Madame de Sevigné,
Flaubert, Stendhal, Gide, Camus, Montherlant; Paul Ricoeur, Gaston Bachelard
ş.a.m.d.) – printre ei integrala Proust În
căutarea timpului pierdut (în proiect, poate deja terminate, şi celelalte
scrieri ale lui Proust). Versiunea dată de ea Căutării
timpului pierdut (Editura Univers,
1987-2000, a cărei reeditare a început la Editura Art, cu Swann, 2011) – venită după traducerea soţilor Radu şi Eugenia Cioculescu (BPT,
1968-1977) şi traducerea lui Swann de
Vladimir Streinu, (Editura pentru literatură universală,
1968) este, cred, cea mai bună variantă în limba română a inegalabilelor fraze
proustiene.
Fragmentul de mai sus cuprinde, ca o mise en abîme, şi totodată poetic, întreaga muncă de migală a
traducătorului, de extaz şi de epuizare, de cunoaştere din interior a textului,
a vieţii şi resorturilor lui. Ceea ce Irina Mavrodin spune cu o „mereu sporită
uimire” despre opera lui Proust se poate aplica şi propriei sale munci de o
viaţă pentru literatura română: „Ceva a fost făcut; şi îşi are locul printre
lucrurile lumii, nu încetez a-mi spune, în faţa acestei construcţii a omului”.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu