.
.

duminică, 1 septembrie 2013

Lupta dintre îmblânzirea şi bestializarea omului



Pe 15 iunie 1997, în cadrul unui matineu literar organizat în Basel, Peter Sloterdijk a ţinut un discurs intitulat Reguli pentru parcul uman (un discurs critic la adresa lui Platon şi Heidegger) – discurs care avea să provoace ulterior o întreagă polemică („scandalul Sloterdijk – Habermas”) în chestiunea umanismului astăzi. Chestiunea rămâne – cum altfel? – deschisă. Redau un fragment din micul şi pertinentul discurs, în varianta apărută la Humanitas (a cărei traducere mai suferă, cred, pe alocuri):


„(...) Este suficient să se înţeleagă că lungile intervale de timp care vor urma vor fi pentru omenire nişte perioade ale deciziei în materie de politică a speciei. Atunci se va vedea dacă omenirea sau principalele ei segmente culturale reuşesc cel puţin să pună din nou în mişcare nişte procedee eficiente de autoîmblânzire. În cultura prezentului se desfăşoară şi în ea (sic!, n.m.) gigantomahia dintre impulsurile de îmblânzire şi de bestializare şi mediile lor actuale. Chiar şi nişte succese mai mari în direcţia îmblânzirii ar fi surprinzătoare în condiţiile unui proces civilizator în care un nemaipomenit val de dezinhibare se rostogoleşte aparent irezistibil[1]. Dacă însă dezvoltarea pe termen lung va conduce şi la o îmbunătăţire genetică a însuşirilor speciei – dacă o viitoare antropotehnologie va avansa până la o explicită planificare a trăsăturilor; dacă omenirea va putea la nivel de specie să se mute de pe orbita fatalismului natalităţii pe cea a natalităţii opţionale şi a selecţiei prenatale[2] – acestea sunt chestiuni în care orizontul evoluţiei, oricât de vag şi de nesigur, începe să se lumineze în faţa noastră.

Ţine de specificul a ceea ce numim humanitas faptul că oamenii se confruntă cu probleme prea grele pentru ei, fără ca din cauza dificultăţii acestora ei să-şi poată propune să le lase neatinse. Această provocare pe care i-o lansează fiinţei umane inconturnabilul, un echivalent totodată al insurmontabilului, a lăsat chiar de la începutul filozofiei europene o urmă de neuitat – ba poate că în sensul cel mai larg însăşi filozofia este această urmă. După cele spuse nu mai este prea surprinzător că mai ales această urmă se dovedeşte a fi un discurs despre păstorirea şi ameliorarea omului”.


Peter Sloterdijk, Reguli pentru parcul uman. Un răspuns la scrisoarea lui Heidegger despre umanism, traducere din germană de Ion Nastasia, Editura Humanitas, 2003, pp. 54-56.


[1] Mă refer aici la valul de violenţă care se abate actualmente asupra şcolilor din întreaga lume occidentală, în special asupra celor din SUA, unde programul profesorilor începe cu organizarea unor sisteme de apărare împotriva elevilor. Aşa cum în Antichitate cartea a pierdut lupta împotriva teatrului, tot aşa astăzi şcoala ar putea să piardă lupta împotriva forţelor formative indirecte, televiziunea, cinematograful violent şi alte medii de dezinhibare, dacă nu ia naştere o nouă structură civilizatoare aptă să pună frână violenţei.
[2]  Mai general spus: a manipulării riscurilor biologice; o formulare întregită.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu