.
.

joi, 20 septembrie 2012

Radu G. Ţeposu, un portret empatic



Micul studiu publicat de Cosmin Perţa anul acesta la Editura Muzeul Literaturii Române, Radu G. Ţeposu – Rafinament şi intuiţie, are, înainte de toate, meritul de a readuce în prim-plan un critic talentat al generaţiei ’80, dispărut prematur în 1999, şi căzut astfel în conul de umbră al posterităţii. Cosmin Perţa discută, pe rând – cu o empatie care dă tonul caracteristic al micului eseu – cele trei volume pe care le-a publicat criticul în timpul vieţii, dintre care Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă (1993) reprezintă un titlu de referinţă în bibliografia fenomenului literar optzecist; celelalte două sunt: Viața și opiniile personajelor (1983) şi Suferințele tânărului Blecher (1996).

Precedată de un „Cuvânt înainte” şi încheiată cu un „Cuvânt înapoi” (ale autorului), micromonografia lui Cosmin Perţa este, în egală măsură, un semn de afecţiune şi de admiraţie pentru omul şi deopotrivă criticul Radu G. Ţeposu, pe care l-a cunoscut de aproape, la o vârstă fragedă, şi care – declară autorul – pare a-i fi anticipat propria evoluţie literară (şi chiar accidentele biografice!). Aşa încât îi face un portret plecând nu numai de la mărturisirile criticului, ci şi, adesea, de la propriile sale mărturii: „Radu G. Ţeposu a fost un melancolic profund care îşi înşela/juca melancolia prin accese de jovialitate. Încă de la primele sale eseuri, din anii de liceu, trecând prin mediul formator al Echinoxului, cunoscând toate posibilele atitudini ale intelectualului refuzat de societate, de la profesor de sat până la redactor de revistă de partid, Ţeposu a cunoscut, a trăit ipostaza unui tragic Pan postmodern, plimbându-se plin de amărăciune prin grădinile dantelate ale lui Bachus, sau poate Apollo, uneori, permiţându-şi anumite remarci critice, cinice, ironice, de o fineţe atroce, remarci care sunt generatoare, în dublă instanţă, de adevăr critic şi de farmec livresc”. De altfel, eseistul – care e şi poet, şi prozator – redă, în multe locuri, cu plasticitate, această dublă calitate a criticului optzecist: pe de o parte, acurateţea metodologică, „tehnicismul”, iar pe de alta „jovialitatea” lui stilistică, marca stilistică inconfundabilă (şi mască, ne spune Cosmin Perţa, a unei melancolii de profunzime).

Despre Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă – căreia eseistul îi dedică cel mai amplu capitol, „Tragica istorie şi avatarurile ei” – el scrie, punând în perspectivă „verdictele” critice ale lui Ţeposu, la distanţă de două decenii de la publicare: „Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu literar nouă este un volum foarte bine dozat, pertinent, care nu lasă nici o afirmaţie neacoperită şi nici un verdict fără a fi temeinic probat de furcile caudine ale rezistenţei teoretice şi ale subtilităţii artistice. Miza lui Radu G. Ţeposu aici nu pare a fi aceea a proclamării unui nucleu tare al generaţiei optzeci şi nici aceea a propunerii unor autori bine individualizaţi, a unor nume deja confirmate, ci mai degrabă a reflectării unui spaţiu în plin proces de formare şi a identificării unor tendinţe generale”. Şi conchide: „Valoarea acestei lucrări rezidă, aşadar, în aceea că prezintă la rece o felie generoasă de istorie literară, cu toate valenţele sale, în plinătatea manifestării ei. Un alt atu îl constituie analiza minuţioasă, atât a fenomenului general focalizat, cât şi a autorilor luaţi în parte. Oricare dintre aceste analize ale lui Ţeposu (...) au la momentul actual statutul de critică autentică, valoroasă, tocmai pentru că au trecut proba timpului, până şi după dispariţia tumultului cauzator. Drept mărturie rămân volumele discutate şi direcţiile în care au luat-o autorii în cauză pe urmă, majoritatea intuite de critic din prima fază”.

Citându-l şi pe Ion Pop – care vorbeşte despre „intuiţia ideală majoră” de care dă dovadă Ţeposu în Istoria... sa (Vatra, nr. 5/2000) –, Cosmin Perţa face din intuiţie o (altă) calitate esenţială a criticului optzecist. Intuiţie confirmată de validitatea verdictelor sale critice, şi – o dată în plus, într-un plan personal – de anticipările pe care Ţeposu le-a făcut în privinţa propriei biografii a exegetului său (vezi „Cuvânt înapoi”).

Deşi un studiu succint, cu unele neglijenţe şi stângăcii de exprimare care ar fi trebuit eliminate din forma iniţială a lucrării de licenţă, micul volum al lui Cosmin Perţa repune în discuţie cazul unuia dintre „cei mai inteligenţi şi maturi critici români din ultimele decenii”, realizându-i un evocator şi empatic portret intelectual, moral şi uman, ca de la discipol la maestru. Poate că, în anii următori, eseistul va reuşi să transforme studiul într-o veritabilă monografie de autor.

Apărut în România literară, septembrie, 2011

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu