Micul studiu publicat de Cosmin
Perţa anul acesta la Editura Muzeul Literaturii Române, Radu G. Ţeposu – Rafinament şi intuiţie, are, înainte de toate,
meritul de a readuce în prim-plan un critic talentat al generaţiei ’80,
dispărut prematur în 1999, şi căzut astfel în conul de umbră al posterităţii.
Cosmin Perţa discută, pe rând – cu o empatie care dă tonul caracteristic al
micului eseu – cele trei volume pe care le-a publicat criticul în timpul
vieţii, dintre care Istoria tragică și grotescă a întunecatului deceniu
literar nouă (1993)
reprezintă un titlu de referinţă în bibliografia fenomenului literar optzecist;
celelalte două sunt: Viața și opiniile personajelor (1983) şi Suferințele
tânărului Blecher (1996).
Precedată de un „Cuvânt înainte”
şi încheiată cu un „Cuvânt înapoi” (ale autorului), micromonografia lui Cosmin
Perţa este, în egală măsură, un semn de afecţiune şi de admiraţie pentru omul şi
deopotrivă criticul Radu G. Ţeposu, pe care l-a cunoscut de aproape, la o
vârstă fragedă, şi care – declară autorul – pare a-i fi anticipat propria
evoluţie literară (şi chiar accidentele biografice!). Aşa încât îi face un
portret plecând nu numai de la mărturisirile criticului, ci şi, adesea, de la propriile
sale mărturii: „Radu G. Ţeposu a fost un melancolic profund care îşi înşela/juca
melancolia prin accese de jovialitate. Încă de la primele sale eseuri, din anii
de liceu, trecând prin mediul formator al Echinoxului,
cunoscând toate posibilele atitudini ale intelectualului refuzat de societate,
de la profesor de sat până la redactor de revistă de partid, Ţeposu a cunoscut,
a trăit ipostaza unui tragic Pan postmodern, plimbându-se plin de amărăciune prin
grădinile dantelate ale lui Bachus, sau poate Apollo, uneori, permiţându-şi anumite
remarci critice, cinice, ironice, de o fineţe atroce, remarci care sunt
generatoare, în dublă instanţă, de adevăr critic şi de farmec livresc”. De
altfel, eseistul – care e şi poet, şi prozator – redă, în multe locuri, cu
plasticitate, această dublă calitate a criticului optzecist: pe de o parte,
acurateţea metodologică, „tehnicismul”, iar pe de alta „jovialitatea” lui
stilistică, marca stilistică inconfundabilă (şi mască, ne spune Cosmin Perţa, a
unei melancolii de profunzime).
Despre Istoria tragică și
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă – căreia eseistul îi dedică cel mai amplu capitol, „Tragica istorie şi
avatarurile ei” – el scrie, punând în perspectivă „verdictele” critice ale lui
Ţeposu, la distanţă de două decenii de la publicare: „Istoria tragică și
grotescă a întunecatului deceniu literar nouă este un volum foarte bine
dozat, pertinent, care nu lasă nici o afirmaţie neacoperită şi nici un verdict
fără a fi temeinic probat de furcile caudine ale rezistenţei teoretice şi ale
subtilităţii artistice. Miza lui Radu G. Ţeposu aici nu pare a fi aceea a
proclamării unui nucleu tare al generaţiei optzeci şi nici aceea a propunerii unor
autori bine individualizaţi, a unor nume deja confirmate, ci mai degrabă a
reflectării unui spaţiu în plin proces de formare şi a identificării unor
tendinţe generale”. Şi conchide: „Valoarea acestei lucrări rezidă, aşadar, în
aceea că prezintă la rece o felie generoasă de istorie literară, cu toate
valenţele sale, în plinătatea manifestării ei. Un alt atu îl constituie analiza
minuţioasă, atât a fenomenului general focalizat, cât şi a autorilor luaţi în
parte. Oricare dintre aceste analize ale lui Ţeposu (...) au la momentul actual
statutul de critică autentică, valoroasă, tocmai pentru că au trecut proba
timpului, până şi după dispariţia tumultului cauzator. Drept mărturie rămân
volumele discutate şi direcţiile în care au luat-o autorii în cauză pe urmă,
majoritatea intuite de critic din prima fază”.
Citându-l şi pe Ion Pop – care vorbeşte despre „intuiţia ideală majoră”
de care dă dovadă Ţeposu în Istoria... sa (Vatra, nr. 5/2000) –,
Cosmin Perţa face din intuiţie o (altă) calitate esenţială a criticului
optzecist. Intuiţie confirmată de validitatea verdictelor sale critice, şi – o
dată în plus, într-un plan personal – de anticipările pe care Ţeposu le-a făcut
în privinţa propriei biografii a exegetului său (vezi „Cuvânt înapoi”).
Deşi un studiu succint, cu unele neglijenţe şi stângăcii de exprimare
care ar fi trebuit eliminate din forma iniţială a lucrării de licenţă, micul
volum al lui Cosmin Perţa repune în discuţie cazul unuia dintre „cei mai
inteligenţi şi maturi critici români din ultimele decenii”, realizându-i un evocator
şi empatic portret intelectual, moral şi uman, ca de la discipol la maestru. Poate
că, în anii următori, eseistul va reuşi să transforme studiul într-o veritabilă
monografie de autor.
Apărut în România literară, septembrie, 2011
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu