Sorj Chalandon – prezent la
Bookfest în iunie, cu ocazia publicării în limba română a romanului său Le quatrième mur (Grasset & Fasquelle, 2013)/ Al patrulea zid (traducere de Doru
Mareş, Humanitas Fiction, 2014), care a obţinut Prix Goncourt des lycéens
(2013) şi Premiul Liste Goncourt – Le Choix roumain – a fost multă vreme
jurnalist la cotidianul Libération,
iar apoi, din 2009, la săptămânalul satiric Le
Canard enchaîné. Sorj Chalandon a fost mulţi ani reporter de război – în
Liban (din 1981 până în 1987), în Irlanda de Nord – şi în romanul Al patrulea zid încearcă să pună în
pagină experienţele cutremurătoare ale războiului din Liban. Aşa cum a
mărturisit la dezbaterea organizată la Bookfest – la standul Institutului Francez
din Bucureşti (la care am participat, alături de editoarea sa, Denisa
Comănescu, de scriitoarea Gabriela Adameşteanu şi de traducătorul său, Doru
Mareş) –, tot ceea ce ţine de domeniul sentimentelor, al subiectivităţii
proprii, al emoţiilor nu poate intra în relatarea jurnalistică – aici a
corespondenţelor de război –, ci într-un alt fel de relatare, de scriere, aceea
literară, de ficţiune. În carnetul său de reporter, a povestit Chalandon, pe
pagina dreaptă trecea informaţiile pentru corespondenţele sale jurnalistice, în
vreme ce pe pagina din stânga nota tot ceea ce simţea, ceea ce gândea, ceea ce
vedea la faţa locului (scene teribile) în acele zile de război.
Aşa se face că materia paginilor
din partea stângă a carnetului au trecut în acest roman, scris, iată, la mulţi
ani după încheierea războiului civil din Liban, dar care a lăsat în mintea şi
în viaţa autorului urme adânci. Scriind un roman despre maşina infernală a
războiului – care e una universală, în fond, în ciuda spaţiilor diferite de
desfăşurare ori a tehnologiei mai mult sau mai puţin dezvoltate la care se
recurge –, Chalandon reflectează de fapt nu numai asupra puterii iraţionale,
incontrolabile a acestei maşini de a înghiţi, de a cuprinde în angrenaj individul,
ci şi asupra puterii artei în faţa acestei maşini. Căci protagonistul cărţii, regizorul
Georges, fost student militant, gauche-ist
în tinereţe, îi promite prietenului său Samuel Akounis (un evreu grec care
făcuse închisoare în vremea dictaturii Coloneilor din Grecia), pe patul de
moarte, că va monta Antigona lui Jean
Anouilh în Liban, în zona neutră, cu actori aparţinând tuturor părţilor
combatante.
Sigur, a monta Antigona lui Anouilh în zona de război
nu înseamnă, în nici un caz, a aduce pacea – de asta sunt conştienţi şi
protagonistul (pe urmele prietenului său muribund, el însuşi regizor, nu numai
revoluţionar), şi actorii, şi cei care-i ajută să organizeze, practic, acest
eveniment (oficialităţi, persoanele de contact, şoferul de taxi personal al lui
Georges, care-l conduce în zonele de conflict). Nu înseamnă decât a obţine un răgaz, un moment de acalmie, două ore de încetare a focurilor pe toate fronturile
(palestinieni, israelieni, şiiţi, druzi, creştini), în numele artei. Or, la
capătul unor tribulaţii la limită – Georges e pândit de moarte la orice colţ de
stradă din Beirut –, după întâlnirea cu actorii şi tentativele de repetiţii,
montarea live nu va avea loc...
Atacat de un tanc, taxiul în care se află Georges şi şoferul său ia foc, iar
cei doi nu vor avea cale de scăpare. În faţa necruţătoarei şi incontrolabilei
maşini de război, arta este, în cele din urmă, o utopie. Chalandon pune în
chestiune, în felul acesta, chiar limitele artei (literatura, teatrul etc.):
faţă în faţă cu războiul – care scoate la iveală comportamente, reacţii,
aspecte nebănuite ale psihicului uman –, arta se poate dovedi o utopie tragică.
Pe urmele unui umanism clasic, să-i spunem, Georges a încercat să apeleze la
mijloacele artei – ale teatrului – în numele libertăţii, toleranţei, păcii,
însă a eşuat. Aşa cum au eşuat toate personajele tragediei lui Sofocle,
rescrise de Jean Anouilh.
Deşi Chalandon a vrut să facă un
roman de război à la lettre, fără
edulcorări ori patetisme – care sunt departe de fraza puternică şi vibrantă a
scriitorului francez! –, Al patrulea zid
nu este un roman sec, cu un stil neutru, ci dimpotrivă, unul tulburător, cu
inflexiuni poetice şi construit în jurul a două mari metafore: pe de o parte,
metafora piesei lui Anouilh, a Antigonei, iar pe de alta, metafora celui de „al
patrulea zid”. Cea dintâi trimite la soarta tragică a celei care a îndrăznit să
conteste autoritatea, legea cetăţii (porunca regelui Creon, unchiul său), iar a
doua la un termen specific limbajului dramatic: „le quatrième mur”, în
româneşte „al patrulea perete” (traducătorul a preferat termenul „zid” pentru
rezonanţa lui tragică mai puternică), marchează, în jargonul teatral, o delimitare
imaginară între scenă şi public, între actor şi spectator. Metaforic vorbind,
în clipa în care Georges a transgresat zona de siguranţă a scenei, a piesei
sale de teatru, mutând-o pe terenul zonei de conflict, el a fost pierdut. Finalul
cărţii – cu Georges traversând garajul în care se refugiase iluzoriu, în urma
exploziei taxiului, pătrunzând în raza mitralierelor – este el însuşi unul de
tragedie, una a vremurilor moderne: „Georges a căzut de două ori. S-a ridicat.
S-a izbit de o grindă aruncată de-a latul. După care a ajuns la uşa garajului.
A trecut prin al patrulea zid, cel care îi apără pe cei vii.
Şi aşa l-a ajuns moartea. Cu
tichia (kipa evereiască a lui Samuel, n.m.)
pe cap şi cheia în mână”.
Al patrulea zid e o carte tulburătoare, scrisă cu forţă, o carte neliniştitoare,
ce reuşeşte să se apropie de zonele obscure ale umanului – văzut ca simplu
individ (Samuel Akounis, Georges) ori ca grup, colectivitate (autorul nu
condamnă şi nici nu dă dreptate vreuneia dintre părţile implicate în conflict).
Prin cartea lui, Chalandon a mărturisit că a vrut, pur şi simplu, să dea seamă
de nişte evenimente, să depună mărturie, fără să condamne, fără să ofere
răspunsuri, ci doar să se apropie de acea „zonă
gri” (nu albă, nu neagră) a sufletului uman (l’âme grise, cum i-a spus el), care uneori poate duce la războaie
şi alteori la artă.
Sorj Chalandon, Al patrulea zid, traducere din franceză
şi note de Doru Mareş, Editura Humanitas Fiction, colecţia „Raftul Denisei”,
2014, 276 p.
Apărut pe Bookaholic
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu