Să stai în casă la Paris
Pentru că magazinele, parcurile, străzile & „avenue”-urile sunt ticsite
de turişti.
Pentru că, oricum, ştii Parisul pe dinafară şi e ca şi când ai locui în el.
Pentru că e un lux.
Pentru că.
Roma
La Roma – în Italia, în genere – simţi, definitiv, că Natura a devenit
Cultură, şi invers. Iar această cultură nu are nimic mistic, ci e (aşa cum se
cuvine să fie orice cultură) o rutină... Roma este cel mai incredibil exemplu
de îmbinare a Naturii cu Arhitectura; plăcute ochiului nu sunt numai ruinele,
monumentele, vilele şi palazzi...
sunt şi pinii, palmierii şi edificiile de vegetaţie veşnic vie. Palmierii sunt
verzi coloane corintice, iar pinii – aceste râuri cu izvoarele-n cer – sunt contribuţia
Romei la un „stil” de arhitectură ce-i aparţine în exclusivitate. (...)
Peisaj toscan
Departe de tot şi de toate, îmi cultiv grădina. Iarba copacii şi florile –
şi marea departe sunt la fel ca în amintirea mea despre ele, la fel ca iarba
copacii şi florile şi marea de-acum un an, de-acum doi ani, trei, patru...
Atâţia ani deja, şi grădina e neschimbată. Nu s-a schimbat când era
departe, nu e schimbată acum, aproape, sub ochii mei – care-o fixează pentru
încă un an.
(Capalbio, 29 iunie 2006, h 17)
Intermezzo veneţian
Unul dintre motivele pentru care am acceptat să public Dietetica lui Robinson (care e mai mult schiţa unei cărţi decât o
carte propriu-zisă) a fost acela de a propune o caligrafie de viaţă. Nu i-aş zice – şi nu i-am zis – „filozofie”
pentru că sună pretenţios; şi nici „etică” nu m-a lăsat inima să-i spun –
pentru că nu mă pricep. Dar o caligrafie (adică o dietetică), da: cartea-care-nu-e-carte lăsa să transpară, printre
rânduri, dorinţa de a înfrumuseţa viaţa. Nu cu ghirlande şi alte zorzoane, ci –
dimpotrivă – cu puţine lucruri şi cât mai multe experienţe frumoase (ceea ce
anglo-saxonii numesc „quality moments”). Să laşi în urma ta, ca o carte bine
scrisă, viaţa ta întreagă – trăită frumos...
Alex. Leo Şerban, Mica dietetică,
Editura Art, Bucureşti, 2011, 238 p.
