M. Blecher (1909-1938),
scriitorul român de origine evreiască dispărut la 29 de ani, după o lungă
suferinţă (o tuberculoză osoasă pentru care nu exista tratament în epocă), este
unul dintre marii noştri scriitori moderni – şi nu e exagerat să spunem că e
unul de talie europeană. Mai mult sau mai puţin ignorat în epocă de criticii en titre (Călinescu, Lovinescu) el a
fost recitit, redescoperit şi reevaluat mai târziu, prin anii ’80, de către generaţia
tânără atunci, aşa-numiţii scriitori optzecişti. Unul dintre criticii
optzecişti importanţi, Radu G. Ţeposu, i-a dedicat un mic volum, în 1996, Suferinţele tânărului Blecher (o
parafrază postmodernă după Suferinţele
tânărului Werther al lui Goethe) – volum care a reprezentat „totuşi, cea
mai completă tratare a autorului nostru până acum”, aşa cum notează Doris
Mironescu, recentul exeget-biograf al lui M. Blecher.
Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei (Editura Timpul, Iaşi,
2011), la origine teza de doctorat a lui Doris Mironescu, propune un nou tip de
cercetare biografică în literatură: departe de a fi „împotriva biografiei”, aşa
cum anunţă titlul cărţii, Doris Mironescu este împotriva biografiei aşa cum a
fost ea tratată în romantism, drept o mitologizare şi o hiperbolizare a
individului, văzut retrospectiv ca fiinţă de excepţie. Or Doris Mironescu
încearcă în cartea lui o reconstituire din perspective multiple, din diverse
documente (scrisori personale, amintiri ale prietenilor etc.) a scurtei vieţi a
scriitorului, subliniind faptul că, astăzi, o biografie literară nu poate fi
decât „muncă de interpretare”, şi nu una liniară, ci dimpotrivă, fiindcă
biografia nu mai poate fi, în nici un caz, o naraţiune, un „roman” al vieţii
scriitorului: „Fiecare document, fiecare relatare construieşte o anumită figură
a acestui autor, rezultatele, luate laolaltă, fiind adesea contradictorii.
Imaginile lui Blecher sunt diferite nu doar pentru că orice persoană are
dreptul să se contrazică, să se schimbe şi să se renege de-alungul vremii, ci
şi pentru că fiecare raportor, memorialist sau cronicar se opreşte fie asupra
omului, fie asupra scriitorului sau chiar a autorului implicit al scrierilor pe
care i le cunoaştem. Între aceste identităţi nu există egalitate, astfel că o
lucrare cum e cea de faţă trebuie să disocieze cu încăpăţânare între feluritele
euri pe care contemporanii i le construiesc lui Blecher. (...) Suntem nevoiţi
să abandonăm naraţiunea continuă din start, din raţiuni metodologice. În
schimb, vom urmări contrastele între «chipurile» scriitorului, aşa cum apar ele
în documente personale sau în amintirile diferiţilor raportori, cu delimitarea
faptului nud faţă de construcţia imaginară şi imagologică. Vom sublinia (...)
relaţia ambivalentă dintre viaţă şi operă...”.
Ca urmare, Doris Mironescu ne
conduce prin Botoşaniul în care s-a născut Blecher, apoi prin Romanul anilor
’20, face incursiuni în familia scriitorului, îi urmăreşte lecturile, iar apoi
peregrinările prin Franţa (Berck-sur-Mer) şi Elveţia (Leysin) pentru
tratamentele bolii, trecerea prin Paris etc. Elementele biografice se împletesc
cu trimiterile la cărţile autorului (Întâmplări
în irealitatea imediată, Inimi
cicatrizate, Vizuina luminată). Doris
Mironescu face analize de fineţe şi are judecăţi nuanţate, pe terenul delicat
al unei vieţi atât de scurte şi de-a dreptul tragice. Iată, de pildă, o
observaţie literară: „(...) Berck-ul a rămas, cel puţin în literatura română,
asociat viziunii scriitorului născut la Botoşani. Atunci când îi va dedica acestuia
unul dintre «ferparele» sale din Alţi doi
ani pe un bloc de gheaţă (1974), Radu Cosaşu va vedea în Berck «unul din
cele mai importante oraşe, o capitală, o capitală a suferinţei şi durerii». Dubletul
antagonic Paris-Berck, prefigurat de Blecher în cărţile sale, se vede împlinit
prin lectura atât de elocventă a lui Cosaşu: capitala modernităţii primeşte
replica din partea capitalei bolii”.
Cu toate acestea, aş putea
formula o rezervă la adresa demersului întreprins de cercetător: ea este, în
fond, enunţată chiar de Doris Mironescu atunci când vorbeşte despre tânărul şi
bolnavul scriitor ca despre „un scriitor fără biografie”. Imobilizat la
orizontală ani la rândul, scriind o literatură care nu poate face abstracţie
nici un moment de boală, şi denunţând – în cadrul ei – naraţiunea biografică –,
M. Blecher n-a apucat să trăiască prea mult, ci doar – scriind – să viseze la
propria-i biografie.
Apărut pe Bookaholic
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu